Exclusiv E gata: viitorul lui Ianis Hagi a fost decis! Nu mai există cale de întoarcere
articol scris de Digi Sport12.09.2024, 13:04
Ianis Hagi (25 de ani) se află într-o situație ingrată la Rangers, unde a fost trimis la echipa a doua de antrenorul Philippe Clement.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La finalul meciului România - Lituania 3-1, în care a jucat aproximativ 20 de minute și a obținut penalty-ul din care Răzvan Marin a dus scorul la 2-1, în minutul 87, Ianis Hagi a dezvăluit că, în ciuda situației dificile pe care o traversează la echipa de club, nici nu se gândește să plece de la gruparea de pe Ibrox.
FOTO Ianis Hagi, schimbare de look. Internaționalul român a renunțat la plete
Galerie Foto
”Ianis Hagi luptă pentru o șansă la Rangers și nu va pleca la altă formație”
Ulterior, în presa din Scoția a apărut varianta ca internaționalul român să fie lăsat liber de contract, însă agenții lui Ianis Hagi, de la firma spaniolă care-l reprezintă, au transmis că nu se pune problema de așa ceva.
Având în vedere că perioada de transferuri s-a închis în marile campionate ale Europei, ibericii au anunțat categoric că Hagi jr va rămâne la Rangers și speră că prestațiile de la națională ale mijlocașului îl vor convinge pe Philippe Clement să-i dea o șansă.
”Ianis luptă pentru o șansă la Rangers și nu va pleca la altă formație. Să vedem dacă, după meciurile României, va fi inclus în lotul primei echipe”, a transmis pentru digisport.ro o sursă din anturajul agenților lui Ianis Hagi.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt.
- 16 goluri și 21 de assist-uri în 99 de meciuri a adunat Hagi la Rangers.
Ianis Hagi: ”Eu sunt jucătorul lui Rangers. Iubesc clubul”
”Eu sunt jucătorul lui Rangers. Iubesc clubul. S-a vorbit foarte mult pe seama mea. Eu am spus-o în două mesaje foarte clare pe Instagram. Eu vreau doar să joc fotbal. În istoria mea scurtă de fotbalist nu am dezamăgit pe nimeni care a avut încredere în mine. Sunt fapte, așa cum și nea Mircea mi-a dat încredere.
Am fost în comunicare permanentă cu dânsul, am făcut pregătirea fizică cu echipa a doua, chiar mai greu decât la prima echipa. Nu am dezamăgit niciodată un om care a avut încredere în mine. Le-am mulțumit celor din țară care s-au interesat de mine, le urez multă baftă, dar lupta mea e afară”, a transmis Ianis Hagi, după România - Lituania.
- Viitorul (actuala Farul), Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves sunt formațiile din CV-ul lui Ianis Hagi.
FOTO Ianis Hagi s-a căsătorit cu Elena Tănase, în vara acestui an
Galerie Foto
Etichete: rangers , ianis hagi , transfer ianis hagi , agent ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...