Anunțul făcut de scoțieni, după ce Ianis Hagi nu a jucat decât 12 minute în acest sezon
articol scris de Digi Sport17.08.2023, 15:04
Ianis Hagi (24 de ani), mijlocașul român al celor de la Rangers, nu a bifat decât 12 minute pe teren în acest sezon la gruparea de pe Ibrox Park.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată pentru Rangers în meciul cu Servette Geneva, marți, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Scoțienii, anunț despre Ianis Hagi
Ianis Hagi nu a fost în teren la meciul retur cu Servette, dar echipa sa a reușit să se califice în play-off-ul Champions League, unde o va înfrunta de pe PSV Eindhoven.
Vestea este bineînțeles una bună și pentru Ianis Hagi. Românul ar urma să primească mai multe șanse la Rangers în perioada următoare.
Pentru a pregăti cât mai bine meciul cu PSV din play-off-ul Champions League, Michael Beale și-ar dori să menajeze o parte dintre titulari la meciurile din Scoția.
Astfel, Ianis Hagi ar urma să apară ca titular în meciul de cupă de sâmbătă contra celor de la Morton, anunță Ibrox News.
Cifrele lui Ianis Hagi la Rangers
Rangers s-a calificat în play-off-ul UEFA Champions League, după 2-1 în tur și 1-1 în returul cu Servette Geneva.
Ianis Hagi nu-și mai găsește locul la echipa scoțiană, deși este într-o condiție fizică foarte bună. În meciurile oficiale din acest sezon, mijlocașul român are doar 12 minute jucate.
- Kilmarnock – Rangers 1-0 (Ianis Hagi – rezervă neutilizată)
- Rangers – Servette 2-1 (Ianis Hagi a jucat 12 minute)
- Rangers – Livingston 4-0 (Ianis Hagi – rezervă neutilizată)
- Servette – Rangers 1-1 (Ianis Hagi – rezervă neutilizată)
Derek Ferguson (56 ani), fost jucător al lui Rangers, este de părere că Ianis Hagi ar trebui să plece, întrucât n-are șanse să joace mai mult în acest sezon.
În sezonul 2022-2023, din cauza unei accidentări grave la genunchi, urmată de o operație, Ianis Hagi a jucat doar în 11 meciuri pentru Rangers și a înscris un gol.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt.
- Rangers, Genk, Fiorentina și Viitorul Constanța sunt echipele pentru care a evoluat internaționalul român.
Ianis Hagi, dorit de Espanyol
Internaționalul român poate pleca de la Rangers în această vară. Potrivit xcatalunya.cat, Espanyol, care a retrogradat din La Liga, este echipa care ar vrea să îl transfere pe fiul lui Gică Hagi.
"Ianis Hagi are un potențial uriaș ca mijlocaș ofensiv. A avut prestații bune și are calitatea de care Espanyol are nevoie. Totuși, mutarea nu poate fi făcută până când nu este ceva concret", notează sursa citată.
Etichete: rangers , ianis hagi , ianis hagi rangers , michael beale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...