Antrenorul lui Rangers a rupt tăcerea! Ce a spus de Ianis Hagi, după ce l-a reprimit la echipa mare
articol scris de Digi Sport02.10.2024, 16:15
Ianis Hagi (25 de ani) a fost reprimit la echipa mare a lui Rangers, după ce fusese exilat încă de când se întorsese de la Alaves, unde a fost împrumutat întreg sezonul trecut.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Vestea care a bucurat foarte tare fanii echipei de pe Ibrox a fost comentată în premieră de către antrenorul principal, Philippe Clement, cu ocazia unei conferințe de presă.
Galerie Foto
Philippe Clement a confirmat că Ianis Hagi a fost exilat din cauza clauzei legate de salariu
Belgianul de 50 de ani a confirmat ce s-a scris în presa din Scoția de ceva vreme bună, adică faptul că excluderea lui Hagi a avut la bază o problemă contractuală, ci nu legată de fotbal în sine.
"Ianis Hagi a avut o problemă legată de contract înainte să revină, care acum s-a rezolvat, iar acum s-a întors la antrenamentele echipei mari. Vrem să îl aducem la cel mai bun nivel și mă bucur că situația s-a rezolvat acum.
Ianis Hagi s-a antrenat cu echipa secundă și a și jucat meciuri acolo, pentru a-și menține condiția fizică la nivel optim. Acum, vom vedea exact la ce nivel e, iar el va încerca și va lupta să-și câștige un loc în echipă", a declarat Clement, potrivit presei din Scoția.
Ce presupunea, concret, clauza buclucașă din contractul lui Ianis Hagi
Fostul director sportiv al lui Rangers, Ross Wilson, i-a prelungit contractul lui Hagi cu încă doi ani, până în 2026.
În plus, a inserat o clauză conform căreia i se mărea automat salariul dacă ajungea la 100 de meciuri la echipa mare (în prezent are 99). Concret, 7.000 de euro în plus pe săptămână, pe lângă suma pe care o câștiga deja, 26.000.
Etichete: rangers , ianis hagi , philippe clement
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...