Scenariu sumbru în cazul în care pandemia de COVID-19 va continua: "Multe cluburi și ligi vor dispărea!"
07.04.2020, 20:16Multe cluburi engleze şi chiar ligi ar putea dispărea dacă pandemia de coronavirus va continua pe o perioadă mai îndelungată, a avertizat marţi preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), Greg Clarke.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Potrivit acestuia, prelungirea suspendării meciurilor din ligile interne după luna mai ar pune în pericol de faliment mai multe grupări.
''Multe comunităţi şi-ar putea pierde cluburile lor de suflet, cu puţine şanse ca acestea să mai poată fi puse pe picioare. În faţa acestei situaţii fără precedent, toate părţile interesate, jucători, fani, cluburi, proprietari şi administratori trebuie să ne unim eforturile pentru a menţine jocul în viaţă. Este timpul ca toţi cei implicaţi să ajungă la un numitor comun pentru salvarea fotbalului.
Fotbalul este un joc de echipă iar acum este timpul pentru munca în echipă'', a spus Clarke, potrivit dpa.
Potrivit preşedintelui FA, prioritate rămâne încheierea sezonului, dar aici va conta evoluţia situaţiei şi deciziile guvernului britanic.
''Pandemia va fi urmată de consecinţe economice şi toate sectoarele vor suferi. Ne confruntăm cu pericolul de a pierde cluburi şi ligi care ar putea intra într-un colaps financiar'', a mai spus Clarke.
Premier League este suspendată de mai multe săptămâni, fără o dată precisă pentru reluarea sa, după ce reînceperea meciurilor pe 30 aprilie a fost amânată pe o perioadă nedefinită din cauza pandemiei de coronavirus.
AGERPRES
Etichete: anglia , federatia engleza de fotbal , coronavirus , covid-19 , greg clarke
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Începe maratonul alegerilor din SUA: peste 240 de milioane americanii sunt chemați la urne pentru...