Exclusiv S-a transferat la o ”echipă imensă” și a spus totul despre Gică Hagi
articol scris de Digi Sport07.07.2024, 11:41
Denis Drăguș (25 de ani) a fost titularul din atacul României la EURO 2024, turneul final din Germania la care ”Tricolorii” au ajuns până în optimile de finală.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deși nu a reușit să înscrie în partidele cu Belgia (0-2), Slovacia (1-1) și Olanda (0-3), Denis Drăguș a punctat în singura victorie a României, scor 3-0 cu Ucraina.
În sezonul recent încheiat, atacantul român a înscris 16 goluri și a pasat decisiv de două ori în tricoul celor de la Gaziantep, realizări care i-au făcut pe cei de la Trabzonspor să-l transfere definitiv.
- ”Mă bucur că am făcut pași înainte, că am fost la acest turneu final și a fost extraordinar ce-am simțit aici. Avem nevoie de provocări mereu. M-am și transferat la o echipă imensă din Turcia, care joacă în cupele europene! Îmi doresc noi provocări și să mai retrăiesc clipe de acest gen și la echipa națională”, a spus Denis Drăguș, la finalul meciului cu Olanda.
Denis Drăguș, despre Gică Hagi: ”El a avut încredere în noi, când nimeni nu avea. Ne-a crescut pe fiecare de mici”
Drăguș a fost lansat în fotbal de către Gică Hagi, antrenor care l-a promovat la prima echipă. Ulterior, prin prisma evoluțiilor sale de la echipa din Constanța, Drăguș i-a făcut pe cei de la Standard Liege să plătească suma de 1,8 milioane de euro pentru a-l transfera, în august 2019.
În cursul zilei de vineri, 5 iulie, atacantul României a avut o intervenție în cadrul emisiunii Liga Digi Sport, iar, printre altele, acesta a dezvăluit discuția purtată cu Gică Hagi pe parcursul Campionatului European.
”Am vorbit și cu Gheorghe Hagi. El a avut încredere în noi, când nimeni nu avea. Ne-a crescut pe fiecare de mici. Ne-a indus mentalitatea asta de a fi mereu cei mai buni. Asta am învățat de la dânsul: să câștigăm!
Indiferent că am jucat cu Belgia sau cu Olanda, noi am vrut să câștigăm. Am simțit că putem fi din nou acolo sus”, a afirmat Denis Drăguș.
- 57 de meciuri a jucat Denis Drăguș sub comanda lui Gică Hagi, perioadă în care a marcat 13 goluri și a pasat decisiv de șase ori.
Drăguș: ”Soția și familia m-au ajutat să nu renunț la luptă”
Galerie Foto
Ca și alți internaționali români, Drăguș ar fi putut reveni, sub formă de împrumut în SuperLiga, dar fotbalistul a spus că Vanessa și ceilalți membri din familie au inistat ca el să lupte și să-și recâștige locul la echipa de club.
”În momentele grele, familia îți dă suportul de care ai nevoie. Și soția și fetița mi-au dat puterea să continui.
Nu am vrut să mă întorc în România. Am vrut să rămân afară și să nu renunț. Nu am vrut să fiu jucătorul ăla care renunță și se întoarce acasă. Familia m-a susținut enorm. Și domnul Șumudică și-a pus amprenta decisiv în evoluția mea. Mi-a dat încredere. A știut cum să vorbească cu mine, unde să mă folosească în teren.
Țin să îi mulțumesc și lui și familiei mele”, a spus Drăguș, într-un interviu exclusiv acordat în cadrul emisiunii Liga DigiSport.
Etichete: gica hagi , romania , denis dragus , euro 2024 , trazbonspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...