S-a săturat să aștepte! Fotbalistul român și-a depus actele ca să devină maghiar: ”Selecționerul lor a întrebat de mine”
articol scris de Digi Sport23.08.2021, 11:08
Claudiu Bumba (27 de ani) a fost în trecut internațional de tineret și a bifat chiar și trei meciuri la naționala de seniori. Acesta ar putea juca pentru naționala Ungariei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bumba joacă la Kisvarda, în Ungaria, și a demarat deja procedurile pentru a-și lua cetățenia maghiară. Dacă se va întâmpla asta, va fi eligibil pentru naționala pregătită de Marco Rossi. Selecționerul italian al Ungariei s-a interesat deja de mijlocașul cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro.
Claudiu Bumba își ia cetățenie maghiară: ”Antrenorul a întrebat de mine”
„Nici acum nu e târziu, dacă vom continua pe aceeași pantă ascendentă și vom fi între primele 3-4 echipe din Ungaria, voi juca și voi da goluri, bănuiesc că vor fi ochii îndreptați și spre mine.
Dacă nu, asta e, poate o să-mi iau și eu cetățenie aici și se vor uita ungurii la mine. Nu glumesc, antrenorul lor a fost la un meci și a întrebat de mine, dacă am actele. Încă nu le am, dar îmi doresc să-mi iau cetățenie. Selecționerul italian a fost, da. Ei mai au jucători naturalizați, sunt deschiși la chestia asta.
Am demarat procedurile pentru cetățenie. Mi-e mult mai ușor, am o străbunică de acolo și-mi va fi mai ușor să iau cetățenia.
Îmi doresc să joc pentru România, dar dacă nu am nicio șansă și voi fi chemat aici... Îmi doresc și eu să joc pentru o calificare, poate penru un EURO. Sunt apreciat, ăsta e un lucru bun pentru mine. Dacă nu am nicio șansă să joc pentru naționala din țara în care m-am născut, asta e”, a spus Bumba, pentru GSP.ro.
Claudiu Bumba a evoluat în România pentru ASA Târgu Mureș, FC Maramureș, Dinamo și Concordia Chiajna. În 2018 a plecat din România, la Adanaspor, iar din 2019 joacă pentru Kisvarda, în Ungaria.
- 500.000 de euro este cota de piață a mijlocașului care a trecut și pe la juniorii celor de la AS Roma.
Etichete: romania , claudiu bumba , ungaria , marco rossi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...