S-a decis în ultima clipă şi acum sunt 8 pe un loc! Lista candidaţilor la alegerile FRF
18.02.2014, 13:55Fostul jucător al lui Dinamo şi Rapid, Octavian Popescu (foto jos), în vârstă de 75 de ani, este al optulea candidat înscris la alegerile pentru preşedinţia FRF, acesta depunându-şi dosarul la Casa Fotbalului, luni seară, cu puţin timp înaintea orei limită.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cei opt candidaţi care s-au înscris oficial la alegerile care vor avea loc în cadrul Adunării Generale din 5 martie sunt următorii: fostul internaţional Gheorghe Popescu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, fostul preşedinte al cluburilor Ceahlăul Piatra Neamţ, Poli Timişoara şi FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş, fostul jucător dinamovist Sorin Răducanu, profesorul universitar Paul Zarna şi fostul jucător al lui Dinamo şi Rapid, Octavian Popescu.
Depunerea dosarelor la Casa Fotbalului s-a putut efectua până la sfârşitul zilei de luni, la ora 24.00, termenul fiind prelungit însă de FRF cu 48 de ore pentru candidaturile transmise prin intermediul serviciilor poştale sau curierat. "Facem precizarea că orice candidatură transmisă prin intermediul serviciilor poştale sau de curierat trebuie să aibă drept dată de predare a documentelor către respectivul serviciu cel târziu ziua de 17.02.2014", se menţionează pe site-ul FRF.
După primirea candidaturilor, direcţia juridică a FRF va analiza dosarele şi va anunţa câţi dintre cei opt sunt eligibili pentru a participa la alegerile din 5 martie.
Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.
Etichete: frf , alegeri frf , casa fotbalului , candidati frf , candidaturi frf , octavian popescu frf , alegeri sefia frf , dosare frf , lista candidati sefia frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...