S-a aflat echipa care îl transferă pe Florinel Coman! Poate fi coechipier cu Răzvan Marin
02.06.2020, 09:42Florinel Coman și Răzvan Marin sunt doi dintre fotbaliștii români care au șanse mari să fie protagoniștii unor transferuri în următoarea perioadă de mercato.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Publicația turcă Fotomac anunță că Florinel Coman și Răzvan Marin sunt cei doi jucători doriți de Fatih Terim la Galatasaray. Cei doi ”tricolori” sunt considerați variante ideale pentru a-i înlocui pe Younes Belhanda și Henry Onyekuru, după ce primul nu a reușit să aibă prestațiile așteptate, în timp ce mijlocașul de bandă nigerian va reveni la Monaco, de unde a fost împrumutat.
Florinel Coman și Răzvan Marin pot fi din nou coechipieri
Conform sursei citate anterior, Galatasaray a demarat deja negocierile cu agenții și reprezentanții cluburilor Ajax și FCSB, Fatih Terim insistând să îi aibă la dispoziție pe Răzvan Marin și Florinel Coman în momentul startului pregătirilor pentru următoarea stagiune.
Florinel Coman este cel mai bun marcator al actualei stagiuni din Liga 1, cu 11 goluri marcate în cele 25 de etape disputate. În ultimele 10 luni, mijlocașul crescut de Viitorul a traversat una dintre cele mai bune forme din carieră, reușind să bifeze și primele meciuri în tricoul primei reprezentative, după ce a fost, vara trecută, unul dintre ”tricolorii mici” care au contribuit la calificarea naționalei de tineret în semifinalele EURO.
Răzvan Marin, în cazul concretizării transferului la Galatasaray, va schimba echipa la doar 12 luni după ce a semnat cu Ajax. Mijlocașul român nu a reușit să se impună la Amsterdam, bifând 17 meciuri în toate competițiile, de multe ori, însă, din postura de rezervă.
”Vine surpriza”
Giovanni Becali, care deține firma de agenți care îl reprezintă pe Florinel Coman, a recunoscut că fotbalistul de la FCSB va fi protagonistul unui transfer important în următoarea perioadă de mercato, echipa la care va ajunge urmând a fi, conform turcilor, Galatasaray.
”Gata, vine surpriza! Vă spun sigur că Florinel Coman pleacă de la FCSB în vara asta! Mai aveți doar puțină răbdare. Eu chiar cred de data asta că Florinel va pleca și Gigi va fi foarte mulțumit cu suma pe care o va obține pentru Coman”, anunța, recent, Giovanni Becali.
Etichete: transferuri , galatasaray , razvan marin , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...