Video Trei cartonașe roșii în ultimul meci al lui Zenit. Bicfalvi a deschis seria eliminărilor!
22.04.2017, 18:35Zenit a debutat cu o victorie pe noua arenă, 2-0 cu Ural, echipă care a terminat meciul în opt jucători. Cel care a deschis seria eliminărilor în echipa din Yekaterinburg a fost Eric Bicfalvi.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mijlocașul român de 29 de ani a fost avertizat în minutul 23, iar, în minutul 60 a primit al doilea cartonaș galben, după o intrare asupra lui Smolnikov. Mai întâi, acesta a lovit mingea, însă, apoi, l-a calcat și pe jucătorul lui Zenit.
Eliminarea lui Bicfalvi i-a scos din minți pe jucătorii lui Ural, iar centralul partidei i-a acordat, imediat, roșu direct fostului atacant al lui Tottenham, Roman Pavlyuchenko, cel mai probabil, după înjurăturile adresate.
Cu doi oameni în plus, Zenit a reușit să deschidă scorul abia în minutul 86, prin Branislav Ivanovic. Fostul fundaș al lui Chelsea, a înscris cu capul, în urma unui corner executat de Domenico Criscito.
Reușita sârbului a adus o nouă eliminare în tabăra oaspeților. Emeljanov a avut ceva de împărțit cu Dzyuba, iar ambii jucători au fost avertizați. Pentru jucătorul lui Ural, acela a fost al doilea cartonaș galben.
În prelungirile meciului, francezul Yohan Mollo a făcut, pe contraatac, 2-0 pentru echipa antrenată de Mircea Lucescu, stabilind și scorul final.
VIDEO Eliminările și golurile din Zenit - Ural 2-0:
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: branislav ivanovic , eliminari , eric bicfalvi , zenit , cartonas rosu , ural , roman pavlyuchenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...