Transferul carierei pentru Eric Bicfalvi. Clubul care pune pe masă 4 milioane de euro pentru mijlocașul român
14.02.2019, 17:21Eric Bicfalvi e aproape de cel mai important transfer al carierei. Mijlocașul de 31 de ani e pe lista rușilor de la Lokomotiv Moscova, care sunt pregătiți să ofere 4 milioane de euro pentru fostul jucător de la FCSB și Dinamo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit celor de la sports.ru, Bicfalvi va deveni înlocuitorul lui Manuel Fernandes, care mai are contract cu Lokomotiv până la finalul sezonului. Cele două părți nu s-au înțeles încă pentru prelungirea înțelegerii, astfel că acesta va pleca de la Moscova, la finalul sezonului.
Bicfalvi joacă în acest moment pentru ocupanta locului 9 din Rusia, Ural, echipă la care a ajuns la începutul lui 2017. De atunci, el a marcat 16 goluri și a oferit și patru assist-uri. Jucătorul cotat la 3 milioane de euro de transfermarkt.de ajunsese liber de contract la Ural.
La ce echipe a jucat Eric Bicfalvi în carieră
Bicfalvi a mai jucat la Gloria Buzău, Steaua (actuala FCSB), Volyn Lutsk, Liaoning, Dinamo, Tom Tomsk și Ural. În sezonul 2014-2015, mijlocașul ofensiv a fost golgheterul campionatului Ucrainei.
Singurul trofeu câștigat de Bicfalvi alături de echipele de club a fost Cupa României (2010-2011), pe vremea când evolua pentru roș-albaștri. Pentru naționala României, Eric a adunat doar 6 selecții, fără să înscrie niciun gol.
Etichete: eric bicfalvi , lokomotiv moscova , transfer eric bicfalvi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...