Video Prepeliţă a debutat cu gol la Rostov şi speră să revină la naţională
10.09.2016, 11:44Andrei Prepeliţă a avut un debut excelent la FK Rostov, marcând golul prin care noua sa echipă s-a impus cu 2-1 în meciul cu Krylia Sovietov, din etapa a şasea a campionatului Rusiei. Mijlocaşul de 30 de ani a recunoscut că nu se aştepta să înscrie la chiar primul său joc pentru vicecampioana Rusiei.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
"Nu mă aşteptam să marchez, voiam în primul rând să fac un joc bun. Asta am avut în minte. Golul a picat bine atât pentru mine, cât şi pentru echipa mea. Mă bucur că am câştigat cele 3 puncte.
E un campionat puternic. Din punct de vedere fizic, a fost un meci extenuant, mă resimt acum. Se joacă fizic, trebuie să stai bine din acest punct de vedere. Nu am simţit presiune, am fost primit extraordinar, publicul e foarte cald", a declarat Prepeliţă, la "Digi Sport Matinal".
În Rusia, fostul stelist va fi coleg cu Miha Mevlja, fundaşul sloven pe care Rostov l-a transferat de la Dinamo.
"Ne înţelegem foarte bine. E un băiat bun. Celelalte lucruri, că el a jucat la Dinamo şi eu la Steaua, nu cred că ne pot împiedica să avem o relaţie bună", a precizat Prepeliţă.
Odată cu transferul la o echipă care va evolua în Liga Campionilor, unde le va avea ca adversare pe Bayern Munchen, Atletico Madrid şi PSV Eindhoven, Prepeliţă speră să revină şi în circuitul echipei naţionale, pentru care a jucat de 12 ori până în prezent.
"Normal că îmi doresc să revin la naţională, orice fotbalist îşi doreşte asta. Sper să am evoluţii bune, constante şi dacă domnul Daum va apela la mine voi veni cu cea mai mare plăcere", a explicat Andrei Prepeliţă.
Etichete: video , echipa nationala , fk rostov , andrei prepelita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...