Video Bicfalvi, în formă de zile mari. A marcat din nou pentru Ural, după "festivalul" din sezonul trecut
04.08.2018, 16:00Eric Bicfalvi a marcat din nou pentru Ural. Fostul mijlocaș de la Steaua (actuala FCSB) și de la Dinamo a deschis scorul în meciul cu FK Krasnodar, din etapa a doua a primei ligi ruse. În minutul 6, Bicfalvi a sprintat spre careu, a profitat de centrarea lui Kulakov de pe partea dreaptă și a marcat din pronjon, cu un șut printre mâinile portarului Kritsyuk.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
E primul gol al sezonului pentru Bicfalvi, care a fost integralist și în prima etapă. În cele din urmă, mijlocașul nu și-a putut ajuta echipa să câștige. Ural a pierdut cu 1-2, după un gol primit în minutul 89.
În stagiunea precedentă, mijlocașul de 30 de ani a fost om de bază la Ural, marcând 8 goluri în 26 de meciuri. Bicfalvi a mai avut o singură dată un sezon mai prolific decât cel trecut. În 2014-2015 a marcat 17 goluri în 26 de meciuri jucate în campionatul din Ucraina pentru Volyn Lutsk.
Înainte de startul sezonului, Eric a marcat un gol și în meciurile amicale, pe 3 iulie, cu Yenisey (2-0). Decarul rușilor joacă la Ural din vara anului 2016.
Etichete: eric bicfalvi , ural , bicfalvi a marcat , bicfalvi gol , bicfalvi ural , bicfalvi rusia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...