Oficial Ronaldinho Călin a semnat și a marcat la debut
articol scris de Digi Sport21.07.2024, 19:39
Ronaldinho Călin (17 ani) a semnat cu FC România, echipă din liga a noua engleză, înființată în 2006 la inițiativa unor români aflați peste hotare la muncă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ronaldinho Călin, coleg cu Marius Leca la FC România
”Extrema din România în vârstă de 17 ani a bătut palma cu `Lupii`”, au anunțat cei de la FC România pe rețelele sociale.
Puștiul trecut și pe la academia celor de la Tottenham a atras atenția chiar la debutul său pentru noua echipă. Călin a marcat singurul gol al lui FC România în meciul de verificare pierdut cu 1-4 în fața lui Frenford.
Ronaldinho va fi coleg la FC România cu Marius Leca (24 de ani), fotbalist crescut la Academia Hagi, care a semnat la rândul său cu gruparea din Regatul Unit în urmă cu câteva zile.
În urmă cu aproximativ 5 ani, după primul și singurul meci al lui Leca în Liga 1, Astra - Viitorul 1-4, Gică Hagi avea doar cuvinte de laudă la adresa acestuia, despre care spunea că ”va deveni unul dintre cei mai buni fundași laterali”, deși poziția de bază a jucătorului este în centrul defensivei.
Etichete: fc romania , ronaldinho calin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...