Galerie Foto România U19, victorie categorică în primul meci din Turul de Elită al EURO 2022! Ce urmează pentru ”tricolorii mici”
articol scris de Digi Sport23.03.2022, 19:16
Selecţionata de fotbal U19 a României a debutat cu o victorie clară, 5-1 (3-1) cu Georgia, miercuri, la Velika Gorica (Croaţia), în Grupa a 4-a a Turului de Elită al Campionatului European U19 din 2022.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Jucătorii antrenaţi de Adrian Văsîi s-au impus prin golurile marcate de Andreas Chiriţoiu (11), Gabriel Dănuleasă (31), Alexandru Pantea (45 - penalty), Rareş Ilie (47) şi Eduard Radaslavescu (60). Pentru învinşi a punctat Ghiorghi Abuaşvili (39).
Galerie Foto
România U19 - Georgia U19 5-1, în primul meci a Turului de Elită al Campionatului European din 2022
De remarcat că Ştefan Bodişteanu a obţinut penalty-ul şi a furnizat două assist-uri, pentru Chiriţoiu şi Ilie, iar Ilie a centrat din corner la golul lui Dănuleasă.
Georgienii au încheiat meciul cu doi oameni mai puţin, după ce Ghiorghi Şketiani (44) şi Nika Siharulaşvili (90+2) au primit cartonaşe roşii.
România U19 a evoluat în formula: Robert Popa (căpitan) - Alexandru Pantea, Gabriel Dănuleasă, Andrei Coubiş, Costin Amzăr (Sergiu Pîrvulescu, 44) - Andrei Pandele, Luca Mihai (Nicolas Popescu, 52) - Ştefan Bodişteanu (Răzvan Andrei Tănasă, 66), Eduard Radaslavescu (Albert Hofman, 66), Rareş Ilie - Andreas Chiriţoiu (Luca Andronache, 52).
În celălalt meci al grupei, Croaţia a trecut de Islanda cu 2-1, informează Agerpres.
La turneul final (18 iunie-1 iulie 2022) se vor califica echipele câştigătoare ale celor şapte grupe din turul de elită, alături de formaţia gazdă, Slovacia.
Următoarele meciuri ale României U19:
- Sâmbătă, 26 martie, ora: 13:00: Croația – România, Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac)
- Marți, 29 martie, ora: 13:00: Islanda – România, Gradski stadium Velika Gorica (Velika Gorica)
Etichete: romania u19 , romania u19 turul de elita , romania u19 georgia , romania u19 euro 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...