România a urcat pe locul 14 în topul coeficienților. Două formaţii în preliminariile UCL
30.08.2013, 10:22După mai multe sezoane în care am avut evoluții modeste în cupele europene, această vară a fost până acum una bună pentru fotbalul românesc. Steaua a reușit calificarea în grupele Champions League, în timp ce Pandurii a ajuns în a doua competiție europeană, după victoria surpriză de la Braga, scor 2-0.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă au fost eliminate în play-off-ul Europa League, Astra și Petrolul au punctat și ele în clasamentul coeficienților, prin egalul cu Maccabi Haifa, scor 1-1, respectiv succesul de la Ploiești cu Swansea, 2-1.
România este pe locul 14 și a ajuns la 26.007 puncte în clasamentul general, după ce a depășit Austria și s-a apropiat de Grecia, poziția a 13-a, țară care a rămas cu trei echipe din cinci în cupele europene.
În acest moment, locul 14 ne asigură două formații în preliminariile Champions League din sezonul 2015-2016, iar dacă vom avansa o poziție, atunci o echipă va pătrunde direct în faza grupelor, iar celalaltă va începe competiția din turul trei preliminar.
Saltul României este unul remarcabil, în condițiile în care la începutul acestui sezon european eram doar pe locul 22 în clasamentul coeficienților, poziție ocupată în prezent de Polonia.
4 este numărul succeselor pe care Petrolul și Astra le-au bifat în Europa League
3 este numărul victoriilor obținute de Steaua și Pandurii în Champions League, respectiv Europa League
2 echipe mai are România în cupele europene: Steaua (grupele Champions League) şi Pandurii (grupele Europa League)
Clasamentul coeficienților:
Etichete: romania-austria , pandurii europa league , romania coeficienti , steaua coeficienti , pandurii braga , romania clasament , clasament coeficienti , romania grecia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...