Galerie Foto Axiopolis - Rapid, 1-9. Gazdele au dat zăpada cu tractorul: "Așa ceva n-am mai văzut!"
30.11.2018, 15:55Ultimul meci al anului pentru Rapid s-a disputat la Cernavodă, pe o arenă pe care jucătorii lui Daniel Pancu o vor ține minte toată viața. Cu toate astea, giulestenii au marcat 9 goluri în poarta lui Axiopolis, pe un teren curățat de zăpadă cu ajutorul unui tractor!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu puțin timp înainte de startul partidei, Lucian Ionescu, directorul de imagine al Rapidului, a postat pe pagina sa de Facebook o serie de imagini incredibile cu terenul de joc al stadionului din Cernavodă. Din fotografii se observă că gazonul de iarbă lipsea aproape cu desăvârșire, astfel că meciul s-a jucat practic pe un pământ înghețat, tasat cu tractorul, plin de denivălări și gropi de 7-8 centimetri.
Mai mult, giuleștenii au fost anunțati că jocul a fost considerat de către Jandarmerie unul cu grad de risc ridicat, astfel că duelul s-a desfașurat fără spectatori, fapt care i-a nemulțumit profund pe oficialii vișiniilor.
Axiopolis -Rapid, 1-9. Giuleștenii încheie anul neînvinși
Revenind la joc, s-a terminat 9-1 (3-1) pentru Rapid. În ciuda frigului pătrunzător, jucătorii giuleșteni s-au dus la suporterii aflați înafara arenei și le-au oferit tricourile cu care au evoluat, apoi au cântat la unison: "Cine e pe primul loc, cine e primul loc, Rapidul e, Rapidul e". Golurile Rapidului au fost marcate de Deividas Matulevicius ('1, și '29), Alin Demic ('12), Cârstocea ('48), Lucian Goge ('55), Robinho ('66 și '72), Duriță ('83) și Vlada ('88).
În urma acestui rezultat, giuleștenii au adunat 38 de puncte în urma a 12 partide câștigate și a două rezultate de egalitate. Echipa lui Daniel Pancu este urmată în clasament de CS Afumați, iar pe locul 3 se află Unirea Slobozia, acestea fiind de altfel și formațiile care par să aibă forță să lupte pentru promovarea în eșalonul secund.
Ultimul meci pe bătrânul Giulești
Rapid a jucat pe Giulești în penultima runda a anului cu Înainte Modelu. A învins cu 1-0, dar mai important decât scorul a fost faptul că suporterii și-au luat la revedere de la arena Valentin Stănescu. Partida a reprezentat ultima întâlnire a fanilor cu stadionul care va fi demolat în vederea Campionatului European din 2020.
Galerie Foto
Etichete: rapid , liga 3 , lucian ionescu , axiopolis cernavoda , teren cernavoda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...