Reacția lui Mauricio Pochettino, după ce l-a scos pe Thiago Silva din primul ”11” al lui Chelsea
articol scris de Digi Sport08.02.2024, 13:35
Thiago Silva (39 ani) a fost trecut pe banca de rezerve la Chelsea în meciul din Cupa Angliei cu Aston Villa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Decizia a venit la scurt timp după ce Isabelle, soția lui Thiago Silva (39 ani), i-a cerut demisia lui Mauricio Pochettino (51 ani).
Explicația lui Mauricio Pochettino, după ce Thiago Silva a fost rezervă la Chelsea în meciul cu Aston Villa
La scurt timp după ieșirea soției sale, fundașul a vrut să vorbească cu antrenorul și s-a dus ”glonț” în biroul acestuia, unde cei doi au discutat despre răbufnirea soției sale. Englezii au anunțat că, cel mai probabil, brazilianul și-a prezentat scuzele.
Cu toate acestea, Mauricio Pochettino a luat o decizie categorică. L-a lăsat pe banca de rezerve pe experimentatul fundaș în rejucarea meciului cu Aston Villa din FA Cup, scor 3-1. În confruntarea încheiată la egalitate din primul meci, 0-0, Silva a fost titular.
Întrebat despre decizie, Pochettino a ”driblat” întrebarea. "Sunt profesionist, îmi aleg întotdeauna jucătorii în funcție de performanță și echilibru la echipă. Înțeleg întrebarea, dar trebuie să fiu calm, pentru că sunt profesionist și voi lua întotdeauna decizia în funcție de latura profesională a acesteia.", a transmis Muricio Pochettino, citat de Mirror.
Isabelle, soția lui Thiago Silva, i-a prezentat scuze lui Mauricio Pochettino
Galerie Foto
”E timpul pentru o schimbare. Dacă mai așteptați, va fi prea târziu”, a scris Isabelle pe X înainte de fluierul final al eșecului cu Wolves, 2-4.
Totuși, la doar câteva zile după ce i-a cerut demisia antrenorului, Isabelle i-a prezentat scuze lui Pochettino pentru ieșirea sa în mediul online.
”Îmi pare rău că izbucnirea mea, ca fan pasionat al lui Chelsea, a provocat un asemenea impact. Sunt pasionată de echipă, mă bucur de victorii și sunt întristată de înfrângeri. Cu toții ne dorim același lucru, o echipă câștigătoare, hai Chelsea!!!”, a transmis Isabelle, pe X.
Etichete: chelsea , thiago silva , mauricio pochettino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...