Răzvan Burleanu, contestat înaintea unui nou mandat. “Vom ajunge în lumea a patra a fotbalului”
articol scris de Digi Sport31.03.2022, 17:01
Răzvan Burleanu (37 de ani) este unicul candidat la alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal, programate pentru 12 aprilie 2022. Prin urmare, Burleanu se pregătește pentru al treilea mandat la șefia FRF.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dumitru Dragomir: "Acum este vremea nonvalorilor"
Răzvan Burleanu consideră că lipsa unui contracandidat este un mesaj de unitate în fotbalul românesc.
În schimb, Dumitru Dragomir (75 de ani), fost președinte al LPF, consideră că fotbalul românesc va avea de suferit cu Răzvan Burleanu la conducere încă patru ani.
“Am ajuns jos? Greșit! Vom ajunge și mai în cap. Vom ajunge în lumea a patra a fotbalului, iar Burleanu se face că nu vede acest picaj. Dă o vizită prin țară, vizitează câte o bază, mai dă câte o petrecere în stil din ăla mare, și gata, totul e rezolvat. Însă, se face că nu vede că ne-am făcut de tot râsul cu acea națională U20 inventată peste noapte. Au adus un selecționer, care săracul este de pe altă planetă cu selecția și ne mirăm că de ce plecăm acasă cu sacul plin de goluri?
Dar știți de ce niciun om din Generația de Aur nu mai candidează acum împotriva lui Burleanu? Toți membrii acestei generații și-au dat seama că acum este vremea nonvalorilor și nu au nicio șansă împotriva acestui individ. Iar unora dintre ei le este frică și de pușcărie.
Burleanu a fost sigur pe reușita lui încă din primul minut când și-a anunțat pentru prima dată în viața lui candidatura la FRF. Și dacă Mircea Sandu mai candida atunci, lăsăm cazul Gică Popescu, tot Burleanu câștiga. Acest Burleanu va mai sta la șefia FRF încă 30 de ani, ascultați la mine ce vă spun. Îl va depăși pe Mircea Sandu”, a spus Dragomir pentru ProSport.
- Sorin Răducanu, fost fotbalist la Dinamo, și Gabriel Șeitan, fost arbitru și actual scriitor, au vrut să candideze pentru președinția FRF, însă dosarele le-au fost respinse, pentru că niciunul nu a avut cel puțin cinci cluburi care să îi susțină, așa cum prevede regulamentul.
Gică Popescu, tranșant. De ce Răzvan Burleanu e unicul candidat la șefia FRF. ”Le este frică”
Răzvan Burleanu este președintele FRF din martie 2014, după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu. În 2018, Burleanu l-a învins pe Ionuț Lupescu în alegeri.
Gică Popescu (54 de ani), președintele celor de la Farul, și fost candidat la șefia FRF, a explicat de ce Burleanu a ajuns să nu mai aibă contracandidați la postul de la Casa Fotbalului.
”V-ați întrebat de ce nu mai există candidați și competiție la șefia FRF? Cred că există, dar le este frică. Le este frică!”, a răspuns, tranșant, Popescu.
Etichete: frf , dumitru dragomir , dragomir , alegeri , federatia romana de fotbal , presedinte , razvan burleanu , burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...