Raul Rusescu s-a săturat de Giresunspor și este foarte aproape de semna cu o altă echipă din Turcia
31.08.2019, 14:35Raul Rusescu a semnat la începtul lunii iulie cu Giresunspor, echipă din liga a doua turcească. Presa din Turcia a anunțat că atacantul a intrat în vizorul altei echipe, Bursaspor, din aceeași ligă, conform bursasporluyuz.org. Raul Rusescu s-a despărțit în vară de FCSB, unde patronul Gigi Becali nu l-a mai dorit în echipă.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Folosit titular în ambele meciuri disputate până acum, în care Giresunspor a pierdut de fiecare dată, Raul Rusescu nu a reușit să marcheze și ar fi nemulțumit de situația echipei.
Perioada de transferuri se termină peste trei zile în Turcia, iar conducerea de la Bursaspor, echipă care a retrogradat sezonul trecut din Super Lig, încearcă să rezolve achiziționarea lui Raul Rusescu.
Gigi Becali nu a fost mulțumit de Raul Rusescu
Gigi Becali l-a criticat pe Raul Rusescu la începutul anului, nemulțumit de prestațiile jucătorului. "De Rusescu ne despărțim în vară. Nu își găsește locul, nu știu ce este cu el", a afirmat Becali, la Digi Sport, încă din luna februarie.
În 19 partide disputate de Raul Rusescu în tricoul roș-albastru, în sezonul trecut, a reușit să înscrie patru goluri.
Raul Rusescu a revenit în vara lui 2018 la FCSB, după ce și-a încheiat conturile cu Osmanlispor. Cotat la 500.000 de euro de transfermarkt.de, atacantul nu și-a găsit locul și a avut evoluții șterse la FCSB.
După despărțirea de FCSB, Raul Rusescu a postat pe pagina de Facebook a FCSB următorul mesaj:
"Drumurile noastre se despart și probabil nu se vor mai întâlni în anii ce urmează, dar privesc cu mândrie la trecutul meu și aștept cu nerăbdare, cu ambiție, cu pasiune și cu aceeași dorință de reușită viitorul meu fotbalistic.
Știu că sezonul recent încheiat nu a fost pe măsura așteptărilor voastre (suflarea roș-albastră) și nici ale mele. Însă, în sezonul ce urmează și nu numai, această echipă are nevoie de voi, nu doar de aceia care au înțeles (FCSB = Steaua București), ci și de voi, ceilalți, care ați ales sa stați acasă, în loc să veniți să fiți alături de echipa voastră de suflet!
Fotbalul are nevoie de spectatori și de suporteri, nu de telespectatori și telesuporteri!
Cu drag și respect,
Al vostru,
Raul Rusescu"
Etichete: bursaspor , raul rusescu , giresunspor , liga 2 turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...