Răsturnare de situație în cazul lui Vida. Liverpool s-a înțeles cu jucătorul
26.07.2018, 13:49Domagoj Vida, unul dintre eroii Croației de la Campionatul Mondial din Rusia este la mare căutare. Curtat intens de Liverpool, englezii au ajuns la un acord cu jucătorul lui Beșiktaș. Fundașul va urma să semneze pe 2 ani cu finalista Ligii Campionilor, asta dacă și clubul din Turcia va fi de acord cu oferta înaintată de echipa lui Jurgen Klopp.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vida a fost deja abordat de 4 cluburi din Anglia încă de dinainte de finala Cupei Mondiale. Leicester, Arsenal, Everton și West Ham sunt celelalte cluburi din Premier League care s-au luptat pentru acesta. Performanța remarcabilă a fundașului în Rusia a crescut considerabil valoarea croatului, evaluat la 25 de milioane de euro, conform Aspor.com.tr.
Atletico Madrid și Sevilla sunt alte două forțe europene care s-au interesat până acum de fundașul croat. Vida a fost transferat gratis de la Dinamo Kiev la Beșiktaș în luna ianuarie a acestui an și are un contract valabil până în 2022 cu clubul turc. Dacă cele două echipe se vor înțelege în privința unei sume de transfer, Vida va lupta pentru un loc în primul 11 cu compatriotul său, Dejan Lovren și Joel Matip, în timp ce Virgil van Dijk are postul de titular asigurat în centrul defensivei lui Liverpool.
- 65 de meciuri și 3 goluri are Domagoj Vida la naționala Croației;
- 12 milioane de euro este cota lui Vida, conform Transfermarkt, cea mai mare din cariera fotbalistului lansat la NK Osijek.
Vida s-a făcut remarcat în Rusia nu doar prin evoluțiile sale din teren, ci și prin scandările "Glorie Ucrainei" și "Să arzi, Belgrad!", prin care a celebrat victoriile de la Mondial.
Etichete: liverpool , domagoj vida , vida , lovren , dejan lovren
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...