Exclusiv Răsare o nouă "bijuterie" şi în Ghencea. Când va fi gata noul stadion şi câte locuri va avea
12.10.2017, 22:56Marius Lăcătuș a explicat în această seară la emisiunea Digi Sport Special că stadionul Ghencea a fost deja predat Companiei Naționale de Investiții. Directorul tehnic al CSA Steaua spune că noua arenă construită de la zero va fi gata în toamna anului 2019.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marius Lăcătuș, directorul tehnic al CSA Steaua, echipa Armatei, a intervenit telefonic la emisiunea Digi Sport Special unde a exclus orice eventualitate ca elevii conduși de Ion Ion să evolueze pe arena centrală din Complexul Ghencea înainte ca aceasta să fie demolată. El spune că stadionul a fost predat deja Companiei Naționale de Investiții. De altfel, și cei din conducerea Companiei Naționale de Investiții susțineau până nu demult că dintre toate proiectele existente pentru Campionatul European din 2020, cel mai avansat este al celor de la Steaua, iar cel mai întârziat al celor de la Dinamo. Stadionul Ghencea va fi demolat în totalitate și repoziționat în interiorul incintei, iar stadionul Rapid va fi consolidat și acoperit în totalitate.
Noua arenă va avea 31.000 de locuri, cu tribunele reconstruite, cu 3000 peste capacitatea vechiului stadion.
”Stadionul a fost deja predat celor de la CNI. Nici nu acordă avizul ISU pentru a juca pe Ghencea. Sunt totuși trei ani de zile să ia avizele. Mai greu e de construit decât să se ia avizele. În 2019 va fi gata, spre toamnă”, a spus Lăcătuș la Digi Sport.
În urma consultărilor dintre MApN și CNI, având în vedere scenariile studiate, a fost aleasă varianta de demolare totală a stadionului și repoziționarea acestuia în cadrul incintei, fapt care va duce la optimizarea fluxurilor și a spațiilor de acces. Demolarea actualei arene ar urma să înceapa în primăvara anului 2018. În vederea EURO 2020, nu mai puțin de patru stadioane trebuie modernizate. Este vorba despre arenele din Ghencea, Giulești, Ștefan cel Mare și Arcul de Triumf.
Marius Lăcătuș a vorbit și despre cel mai așteptat meci din Liga 4, cel dintre Academia Rapid și CSA Steaua, programat sâmbătă, 14 octombrie, în Giulești, de la ora 19:15, se va derula în fața unor tribune arhipline. Cele 10.000 de tichete, scoase la vânzare, au fost deja epuizate, astfel că se anunță o atmosferă incendiară.
Etichete: ghencea , stadion , lacatus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...