Radamel Falcao a plecat de la Galatasaray, dar și-a găsit rapid echipă. Columbianul revine în La Liga
articol scris de Digi Sport01.09.2021, 13:22
Atacantul columbian Radamel Falcao şi-a reziliat, în mod amiabil, contractul cu Galatasaray, a anunţat gruparea din Istanbul.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Echipa spaniolă Rayo Vallecano, nou-promovată în La Liga, este următoarea destinație a sud-americanului.
Radamel Falcao a plecat de la Galatasaray.
Internaţionalul de 35 de ani nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, evoluţiile sale fiind afectate de mai multe accidentări. Falcao a disputat doar 43 de partide în două sezoane la Galatasaray, marcând 20 de goluri pentru actuala echipă a românilor Alexandru Cicâldău şi Olimpiu Moruţan.
Venit de la Monaco, Falcao a mai jucat în carieră la River Plate, FC Porto, Atletico Madrid, Manchester United şi Chelsea.
Falcao are în palmares două trofee ale Europa League, câştigate cu Porto (2011) şi Atletico Madrid (2012, la Bucureşti). El a ajutat-o, de asemenea, pe Monaco să câştige titlul în Ligue 1 în 2017.
Radamel Falcao a semnat pe doi ani cu Rayo Vallecano
Marca scrie că Radamel Falcao a semnat un contract pe doi ani cu Rayo Vallecano, echipă nou-promovată în La Liga.
Falcao, care a marcat 70 de goluri în 91 de meciuri pentru Atletico şi 83 în 140 de jocuri pentru Monaco, a revenit la Madrid liber de contract, după ce s-a despărţit de Galatasaray.
Jucătorul columbian a refuzat mai multe oferte din Italia pentru a reveni în Spania.
Rayo Vallecano ocupă locul 10 în La Liga, cu 3 puncte după 3 etape.
Etichete: radamel falcao , galatasaray , rayo vallecano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...