PSG s-ar putea muta de pe ”Parc des Princes” pe ”Stade de France” și plănuiește o investiție de aproape 500 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport23.11.2022, 23:02
Paris Saint Germain (PSG), clubul la care evoluează Kylian Mbappe, Neymar și Lionel Messi, plănuiește să se mute de pe stadionul Parc des Princes pe arena Stade de France.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
PSG vrea renovarea stadionului Parc des Princes. Suma la care ar urma să se ridice investiția
Parc des Princes, stadionul pe care își dispută PSG meciurile de pe teren propriu, are în prezent o capacitate de 48.000 de locuri, dar finanțatorii clubului parizian plănuiesc extinderea arenei în perioada următoare.
Qatarezii care o sponsorizează pe PSG sunt gata să cheltuiască aproape 500 de milioane de euro pentru mărirea capacității și facilităților arenei, mai exact 497 de milioane, potrivit CBS.
Finanțatorii clubului din capitala Franței au de gând să investească această sumă numai dacă vor deveni proprietarii arenei pe care PSG își dispută meciurile de pe teren propriu.
În prezent, stadionul pe care PSG își dispută meciurile este deținut de Consiliul orașului Paris. În cazul în care cele două părți vor ajunge la un numitor comun, PSG își va disputa meciurile apoi pe ”Stade de France”.
”Parisul merită un stadion mai bun. Prima mea opțiune este să nu ne mutăm, dar orașul Paris ne împinge să o facem.
Am cheltuit 70 de milioane de euro pentru modernizarea Parc des Princes, dar nu este stadionul nostru”, a spus Nasser Al Khelaifi, potrivit Bloomberg.
Stade de France găzduiește de obicei meciuri ale naționalei de fotbal a Franței dar și pe cele cele ale reprezentativei de rugby.
Stadionul are o capacitate de 81.500 de locuri, cu mult peste ceea ce oferă în prezent Parc des Princes.
Etichete: psg , stade de france , parc des princes , nasser al-khelaifi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...