Exclusiv "Prunea va fi unul dintre candidații la FRF"! Răspunsul lui Balaj pentru zvonurile despre "parteneriatul" cu Burleanu
18.10.2017, 22:29Cristian Balaj încă nu s-a hotărât dacă va candida la președinția Federației Române de Fotbal, dar a precizat că Florin Prunea va fi unul dintre cei care vor concura cu Răzvan Burleanu pentru șefia fotbalului românesc, la alegerile de anul viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După o informație anunțată în cadrul emisiunii "Digi Sport Special" de jurnalistul Decebal Rădulescu - potrivit căreia fostul arbitru internațional ar urma să se alieze cu Răzvan Burleanu, care i-ar fi promis șefia Comisiei Centrale a Arbitrilor, în schimbul sprijinului - Balaj a intervenit, la rândul său, prin intermediul telefonului și a discutat despre activitățile sale dinaintea alegerilor de la FRF.
"Nu e chiar o speculație, sunt și informații în sensul ăsta. Culmea este că se pare că Balaj ar partiza cu Burleanu, în sensul că i s-a propus șefia arbitrilor și siguranța că Burleanu, dacă va fi susținut, o să îl instaleze ca președinte la CCA. Să fie un soi de 'iepure'. Cel care îl susține pe Cristi Balaj este însuși Gică Popescu; ăsta e un lucru care spune foarte multe", a spus Decebal Rădulescu, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
Cristian Balaj a recunoscut că a discutat cu Gică Popescu și spune că orice candidat la șefia FRF ar avea multe de câștigat de pe urma unei colaborări cu fostul căpitan al naționalei României, anticipând că aproximativ 70% din programul acestuia de la alegerile din 2014 s-ar putea folosi și pentru noul viitor al fotbalului nostru.
Fostul arbitru a dezvăluit că Florin Prunea se va număra cu siguranță printre candidați. La rândul său, Balaj se declară un susținător al foștilor componenți ai Generației de Aur, în frunte cu Gică Popescu, Hagi, Prunea și Lupescu.
"Situația e mai complicată, pentru că atunci când voi fi decis să candidez, veți afla. Deocamdată, studiez și vorbesc cu cei care votează, iau informații despre tot ceea ce înseamnă fotbalul românesc. M-am întâlnit în repetate rânduri cu o parte a Generației de Aur. Am vorbit cu Florin Prunea și Panduru. Îi respect și spun că, din punctul meu de vedere, Prunea - care va fi unul dintre candidați - ar fi infinit mai bun decât ce reprezintă Federația în acest moment", a spus Cristian Balaj.
"Recunosc că am vorbit cu Hagi și Gică Popescu, dar nu doar acum. Am vorbit și acum un an, și acum 3 ani. Referitor la candidatură, dacă voi ajunge la candidatură, ei vor fi primii care vor afla, apoi va afla și opinia publică. Dacă voi ajunge să candidez, am nevoie ca fotbalul românesc să fie condus de oameni care au demonstrat că se pricep la fotbal. Hagi, Popescu, Prunea, Panduru și Lupescu au demonstrat și mi-aș dori ca unul dintre ei sau toți să fie factori de decizie și să fie cei care hotărăsc soarta fotbalului românesc", a mai spus fostul arbitru.
"Programul lui Gică Popescu este bun în continuare pentru fotbalul românesc, în proporție de aproximativ 70%. Arbitrajul ar putea să fie schimbat în majoritate, pentru că din punctul meu de vedere, suferim la construcție, în tot ce înseamnă la nivel de tineri care să aibă șansa să promoveze. AJF-urile reprezintă 80% din fotbalul românesc și baza care ar trebui să fie consolidată, din păcate nu au fost prioritare pentru FRF. În mare parte, mi se pare că programul lui Gică Popescu este foarte bun. Fie că e vorba de Cristi Balaj, Prunea sau de un alt candidat, cred că poate să folosească foarte multe lucruri dacă va sta de vorbă cu Gică Popescu și să fie folosite pentru a dezvolta situația actuală", a mai precizat Balaj.
"Am avut discuții cu persoane care sunt factori de decizie în cadrul Federației Române de Fotbal actuale și care mi-au sugerat să mă alătur lor. Am refuzat total, pentru că avem opinii diferite în ceea ce privește fotbalul", a încheiat fostul central.
Etichete: alegeri frf , prunea frf , prunea alegeri frf , balaj alegeri frf , prunea candidatura , balaj burleanu alegeri frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...