Pronosticul dat de Arbeloa în urmă cu 15 zile a devenit viral după umilința cu Ajax. Ce spunea atunci despre Real Madrid
06.03.2019, 10:43Real Madrid - Ajax 1-4. Fostul fundaș al celor de la Real Madrid, Alvaro Arbeloa, era convins, în urmă cu 15 zile, că fosta sa echipă poate câștiga toate trofeele puse în joc. La acel moment, Real Madrid avea șanse reale să lupte pentru toate cele trei fronturi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Întrebat într-o emisiune dacă Real Madrid poate câștiga La Liga, Arbeloa a răspuns: "Poate câștiga La Liga, da". Același răspuns l-a oferit și când a fost întrebat de Cupă și de UEFA Champions League, scriu cei de la sport.es.
Premoniția lui Alvaro Arbeloa a fost contrazisă de rezultatele din ultima săptămână obținute de Real Madrid. Cupa Regelui a fost primul obiectiv ratat de elevii lui Santiago Solari. După 1-1 pe Camp Nou, madrilenii erau încrezători că pot elimina Barcelona, mai ales că returul era pe Santiago Bernabeu. Barcelona a câștigat cu 3-0, iar o parte din premoniția lui Alvaro Arbeloa nu se adeverea.
Peste numai 3 zile, Real Madrid avea să fie învinsă din nou de FC Barcelona, de această dată în campionat. Catalanii s-au impus cu 1-0, iar diferența în clasament între cele două rivale a ajuns la 12 puncte. O diferență aproape imposibil de recuperat, în cele 12 etape rămase.
Returul de coșmar cu Ajax a făcut ca Real Madrid să își ia adio și de la al treilea trofeu din acest sezon și premoniția lui Arbeloa să fie desființată în doar o săptămână.
Cine este Alvaro Arbeloa
Alvaro Arbeloa a fost format la juniorii lui Real Zaragoza, iar după 6 ani a semnat cu Real Madrid, unde a jucat până în 2006. A urmat apoi un sezon la Deportivo La Coruna și doi ani la Liverpool. A revenit la Real Madrid în 2009 și a plecat din nou în 2016, la West Ham, unde și-a încheiat cariera în vara anului 2017.
VIDEO cu rezumatul partidei Real Madrid - Ajax 1-4
Etichete: real madrid , ajax , alvaro arbeloa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...