Primele impresii ale lui Burleanu, la FRF, dintr-un "sediu de sticlă care a fost mai opac decât betonul"
13.03.2014, 23:08După alegerile de la începutul lunii, Răzvan Burleanu a devenit noul președinte al Federației Române de Fotbal. Imediat, acesta s-a pus pe treabă, iar prima măsură a fost eliminarea din sistem a oamenilor apropiați lui Mircea Sandu, precum este cazul lui Adalbert Kassai.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe site-ul său personal, Răzvan Burleanu a povestit pe scurt care sunt primele sale impresii în calitate de președinte al FRF, iar tânărul conducător a relatat un dialog amuzant din Casa Fotbalului, avut cu angajații de acolo. În final, el a descris foarte plastic modul în care privește activitatea predecesorilor săi, care au activat într-un "sediu de sticlă care a fost mai opac decât betonul".
"După o săptămână de la preluarea mandatului de președinte al FRF încă mai persistă la Casa Fotbalului senzația de ruptură temporală. Persistă și va mai persista pentru că unora parcă nu le vine încă să creadă că lucrurile s-au schimbat. Că procedurile electronice iau locul caietului de 100 de file. Că agenda electronică înlocuiește lipsa de agendă. Că oameni care lucrează sintetic și eficient îngroapă lălăiala și aflarea în treabă.
„Vai, suntem la etajul doi?” se miră o doamnă, ușor emoționată, care se ocupă de fotbalul școlar. „Păi unde ar fi trebuit să ne vedem, pe hol?”, întreb nedumerit. „Nu, dar este o noutate să ne primească președintele și să fim invitați la dumneavoastră în birou”.
Câțiva reporteri sunt nedumeriți că li se permite să filmeze neîngrădiți o scurtă conferință de presă în Casa Fotbalului după o întâlnire cu suporterii. Nu mă pot stăpâni să mă gândesc: ce ironie, un sediu din sticlă care a fost mai opac decât betonul…", a scris șeful FRF.
Etichete: frf , razvan burleanu presedinte frf , razvan burleanu , burleanu frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...