Primar acuzat că a lovit cu pumnul pe terenul de fotbal. Acţiune în instanţă după un traumatism cranio-cerebral
19.09.2018, 14:10În fotbalul românesc, cele mai multe dintre echipele de la Liga a 2-a în jos sunt susţinute de primării. Numărul formaţiilor de la Liga a 5-a, a 4-a şi a 3-a probabil că ar fi atât de mic fără banii oficialităţile, încăt cu greu s-ar putea organiza nişte competiţii oficiale. Numai că de foarte multe ori, primarii sau cei care se ocupă de echipe au impresia că e vorba de banul personal şi ajung să-şi dea în petec. Aşa s-a întâmplat la meciul din Liga a 4-a dintre AS Mihai Bravu şi CSM Dunărea Giurgiu, scor 3-2, când oaspecţii îl acuză pe primarul gazdelor că l-a lovit cu pumnul pe unul dintre jucătorii adverşi şi a fost nevoie de internarea acestuia.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Alin Pârlogea a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral, iar acum anunţă că-l va chema în instanţă pe primar. Cei din Giurgiu susţin că la finalul partidei un jucător de la gazde l-a lovit pe Jelescu, care s-a prăbuşit. Toată echipa oaspete şi câţiva dintre jucătorii din Mihai Bravu s-au adunat lângă cel căzut, iar din acel moment au început nebunia.
"La un moment dat a venit şi domnul primar, care a intrat în conflict cu domnul antrenor al nostru Dorian Gârlea şi l-a lovit cu piciorul în zona tibiei. Eu, unul, ştiind că poartă rang de primar, m-am adresat cuviincios 'Nenicule, nu este frumos să daţi într-un om mai bătrân'. Am fost îmbrâncit, apoi, când am dat să mă întorc m-am trezit cu un pumn în cap de la domnul primar", a explicat jucătorul care de la stadion a ajuns la spital.
Întrebat cum a reacţionat familia sa atunci când a aflat că a fost bătut, puţtiul de la Giurgi a explicat că "am dat un telefon ca să-i înştiinţez cu ce s-a întâmplat, prietenul mamei m-a aşteptat la spital. M-am simţit urât pentru că eu joc de plăcere. Medical mă simt binişor, mai am mici ameţeli la cap, ca la astfel de lovituri. Nu e grav, dar putea fi mai grav pentru că puteam să cad acolo. Nu pot lăsa lucrurile aşa. Sunt hotărât să merg mai departe în justiţie. Nimeni de la Mihai Bravu nu m-a sunat după incident", a explicat el.
"Este un scenariu pe care mi-l fac cei de la Giurgiu. Probabil că vor să câştige meciul la masa verde. Eu nu am fost pe teren, am stat în tribune pe toată durata jocului, iar la final am fost să-mi felicit jucătorii pentru victorie. Nu am lovit pe nimeni", a afirmat Ion Niţu, primarul din Mihai Bravu, acuzat că i-a lovit pe adversari.
"Am apelat 112, am chemat ambulanţa şi poliţia. Au întocmit proces verbal de incident. Au stabilit traumatism cranio-cerebral, apoi au plecat cu Alin la spital. La 18:45 s-a terminat meciul, la 19:30 a plecat cu salvarea, iar de la spital a plecat pe la 1:00 noaptea. Vă daţi seama că nu e normal aşa ceva. Imediat, primarul a plecat de la faţa locului, a rămas doar viceprimarul, în aceeaşi formă bună cu injurii şi ameninţări. Singurul meci a fost al conducerii, nu al echipei, pe care o felicit pentru victorie şi modul fair play în care s-au prezentat", a declarat vicepreşedintele echipei din Giurgiu, Dan Ignat.
Etichete: fotbal , bataie pe teren , liga a 4 a , primarul a dat cu pumnul , mihai bravu-dunarea giurgiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...