Prima reacţie a lui Chivorchian după ce a fost condamnat la închisoare cu executare: "Şi dacă primeam o zi cu suspendare era mult"
01.01.2017, 21:35UPDATE 21:33 Decizia Tribunalului Timiş l-a luat prin surprindere pe Chivorchian, care se consideră nevinovat. Actualul conducător al lui Juventus Bucureşti a dezvăluit că anumite probe prezentate instanţei nu i-ar fi fost luate în considerare, astfel că îşi ridică mai multe semne de întrebare în legătură cu hotărărea justiţiei.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Asta-i justiţia în România! Nu te mai miri de nimic! Şi dacă îmi dădeau o zi cu suspendare consideram că e prea mult. Mă declar total nevinovat. Faptul că ei n-au admis niciuna din probele prezentate e un semn de întrebare. Au venit consilierii judeţeni şi au declarat că a fost voinţa lor să facă acest contract. Contract pe care nu l-am semnat eu, l-a semnat Ostaficiuc, ca preşedinte, şi l-a semnat Iancu din partea clubului. A fost o hotărâre de Consiliu Judeţean votată în unanimitate. Neatacată de către prefect în contencios. Din momentul acela, semnează contractul Ostaficiuc şi Marian Iancu. Unde sunt eu complice?", a comentat Chivorchian, pentru ProSport.
Gheorghe Chivorchian (62 de ani), fost secretar general al Federației Române de Fotbal și ex-candidat la președinția forului condus acum de Răzvan Burleanu, a fost condamnat, sâmbătă, în ultima zi a anului 2016, la 3 ani și 10 luni de închisoare de Tribunalul Timiș, în dosarul finanțării ilegale a clubului Poli Timișoara, care a fost patronat de Marian Iancu. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Chivorchian este obligat să achite și suma de 5.050.000 lei, actualizată la data plății.
În afara lui Chivorchian, actualul președinte al celor de la Juventus București, un alt nume mare din fosta conducere a timișorenilor a fost condamnat cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Este vorba despre Constantin Ostaficiuc, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, care a primit o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare cu executare și interzicerea drepturilor de a fi ales pentru o perioadă de trei ani după ispășirea pedepsei. Ostaficiuc mai are o condamnare definitivă de un an cu suspendare într-un alt dosar ce nu are legătură cu sportul.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Procurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, în august 2015, a şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai CJ Timiş şi a trei foşti şefi ai FC Politehnica Timişoara SA.
Este vorba despre fostul preşedinte al CJ, Constantin Ostaficiuc, şi fostul secretar Petrişor Nădăştean, acuzaţi de abuz în serviciu în formă continuată. Funcţionarii publici Răzvan Hrenoschi, Daniela Pepa, Dan Sabin Cionvică, Petru Borza și Mircea Marian Mihuţ au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Au mai fost trimişi în judecată Gheorghe Haic Chivorchian, Ion Negrei şi Liviu Ioan Roşca, care aveau funcţii de conducere la FC Politehnica Timişoara SA, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Etichete: gheorghe chivorchian , chivorchian timisoara , chivorchian condamnat , chivorchian proces , chivorchian ostaficiuc timisoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...