Prima reacție a lui Bănel Nicoliță, după ce a revenit în fotbal, la 39 de ani
articol scris de Digi Sport02.02.2024, 11:54
Ajuns la vârsta de 39 de ani, Bănel Nicoliță continuă să-și amâne meciul de retragere, după ce a semnat un nou contract.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bănel Nicoliță este noul jucător al celor de la CS Amara, pe care vrea să-i ajute să promoveze în Liga 3.
Bănel Nicoliță atacă promovarea alături de CS Amara
Fostul fotbalist de la FCSB a oferit și prima reacție după ce a semnat cu CS Amara, formație în tricoul căreia își va face revenirea pe terenul de fotbal.
Bănel Nicoliță vrea să mai aducă încă doi jucători la echipă, printre care și fratele său. Totodată, a anunțat că nu putea să refuze această ofertă, venită din partea unui apropiat.
”M-a sunat Dragoș Buzatu de la Victory Cup și m-a rugat, 'băi Bănele, nu vrei să mergi să joci pentru Amara?'. Pentru tine și că îi cunosc pe băieți, pentru că am avut un amical cu ei acum doi ani de zile, merg. Sunt în Liga 4, vor să promoveze, au intrat în play-off, sunt 8 echipe și sunt la 6 puncte de primul loc.
Încerc să aduc încă 2 jucători, inclusiv pe fratele meu, pe Stelică. Vrem să facem o trupă serioasă și o echipă care să poată să se bată la promovare și să câștige și barajul, trebuie să te pregătești și pentru baraj, nu numai să câștigi campionatul.
Barajul va fi cu Ilfov, nu mi-e frică. Fetești are 6 puncte diferență de locul 2, trebuie să mergem acolo puternic, să batem tur-retur și ei să mai piardă un meci, iar noi să le câștigăm pe toate”, a spus Bănel Nicoliță pentru cei de la Fanatik.
Bănel Nicoliță, aproape doi ani fără fotbal
Înainte să revină în iarbă în tricoul celor de la CS Amara, Nicoliță a stat departe de terenul mare aproximativ un an și jumătate.
Mijlocașul se despărțise de cei de la CS Făurei în vara anului 2022, iar în urmă cu aproximativ trei luni anunța că își va face meciul de retragere în tricoul aceleiași echipe.
Etichete: banel nicolita , cs amara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...