Prima reacție a antrenorului de la Cremonese, după ce Vlad Chiricheș s-a accidentat din nou
articol scris de Digi Sport07.03.2023, 11:51
Davide Ballardini (59 de ani), antrenorul celor de la Cremonese, a vorbit despre accidentarea lui Vlad Chiricheș (33 de ani), din meciul contra celor de la Sassuolo, terminat 2-3.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Prima reacție a lui Ballardini, după ce Vlad Chiricheș s-a accidentat din nou, în ultima etapă din Serie A
Fundașul central român a fost titular în apărarea formației din Cremona, însă nu a terminat meciul pe teren, din cauza unei accidentări.
În minutul 35 al partidei, Vlad Chiricheș a părăsit suprafața de joc, după ce a acuzat probleme medicale. Totul a plecat de la un duel al fotbalistului român contra atacantului Andrea Pinamonti. Medicii au intervenit imediat, iar căpitanul echipei naționale a României a fost înlocuit cu georgianul Luka Lochoshvili, în momentul în care gazdele conduceau cu 1-0.
Accidentarea a fost confirmată și de către Davide Ballardini, antrenorul celor de la Cremonese, care a dezvăluit ce probleme are fundașul român: "A simțit o durere musculară. Va fi evaluat în următoarele zile", a declarat antrenorul italian, potrivit celor de la tuttomercatoweb.
Fără Chiricheș în teren, Cremonese a pierdut, scor 2-3, partida contra celor de la Sassuolo. După ce scorul de la pauză a fost 2-0 pentru „verzi”, formația din Cremona a reușit să egaleze prin dubla nigerianului Cyriel Dessers. Totuși, în minutul 90+2, Nedim Bajrami a înscris din pasa lui Armand Lauriente, iar toate cele trei puncte au fost luate de Sassuolo.
După acest eșec, formația din Cremona a rămas locul 19 în Serie A, fiind la egalitate de puncte cu ultima clasată Sampdoria.
Vlad Chiricheș abia revenise după o perioadă în care a fost accident din luna octombrie până la începutul anului 2023. În februarie, fundașul a lipsit de la Cremonese în partida contra celor de la Torino, terminată la egalitate, scor 2-2.
Video rezumat Cremonese - Sassuolo
Chiricheș poate rata meciurile naționalei României din luna martie
Din cauza accidentării suferite, Vlad Chiricheș poate rata meciurile din luna martie ale naționalei României, acolo unde a fost inclus pe lista preliminară de către selecționerul Edward Iordănescu.
„Tricolorii” vor debuta în calificările pentru Euro 2024 pe 25 martie, într-un meci contra Andorrei, în timp ce cel de-al doilea meci al lunii se va disputa 3 zile mai târziu, împotriva reprezentativei Belarusului.
PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Valentin Cojocaru (Leuven | Belgia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Virgil Ghiță (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru Pașcanu (Ponferradina, 0/0);
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Adrian Păun (Beer Sheva | Israel, 1/0), Alexi Pitu (Bordeaux | Franța, 0/0), Dorin Rotariu (Atromitos | Grecia, 10/1), Alexandru Dobre (Famalicao | Portugalia, 0/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Valentin Gheorghe (Umraniyespor | Turcia, 0/0);
ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Drăguș (Genoa | Italia, 5/2), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: chriches , chiriches accidentare , cremonese , video cremonese sassuolo , program romania euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...