VIDEO Sergiu Buș, apărat de antrenorul său, după penalty-ul scos cu Cardiff: ”A fost inteligent”
08.02.2015, 17:30La meciul său de debut la Sheffield Wednesday, Sergiu Buș a reușit deja să-și aducă aportul la jocul și rezultatele echipei. Introdus pe teren în ultima jumătate de oră a partidei cu Cardiff City, din etapa a 29-a a ligii secunde engleze, românul a obținut un penalty la scorul de 1-0 pentru galezi, care a dus la egalarea situației pe tabelă pentru Sheffield.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu toate acestea, penalty-ul scos de atacantul venit de la CSKA Sofia, a stârnit polemică între cei doi antrenori la finalul partidei. Dacă Russel Slade, tehnicianul lui Cardiff, a criticat vehement arbitrajul, așa cum era de așteptat, Stuart Gray (foto), antrenorul echipei gazdă, și-a apărat noul jucător.
„A fost o decizie greșită, din punctul nostru de vedere. Jucătorul meu a primit o lovitură în față, iar arbitrul poate nu a văzut asta, dar Connolly avea mâinile ridicate, nici nu l-a atins pe atacantul advers”, a spus Slade.
„Cei trei jucători care au intrat pe parcurs au arătat foarte bine. Și asta vreau de la rezerve, să aducă îmbunătățiri în joc. Buș a câștigat un penalty. Băiatul și-a arătat calitățile, a arătat deja ce poate. La faza penalty-ului, nu cred că era nevoie să cadă. A fost prins între minge și adversar și acesta l-a scos din joc. Aici a fost o mutare inteligentă a lui Buș, de a forța obținerea penalty-ul. Dar nu cred că era nevoie de acel contact al fundașului. În acest caz, cred că a fost o decizie corectă a arbitrului”, a spus antrenorul ”bufnițelor”, Stuart Gray.
Vezi mai jos faza penalty-ului obținut de Sergiu Buș:
Etichete: penalty , video , aparat , sergiu bus , championship , atacant , calitate , stuart gray , inteligent
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...