VIDEO Samir Nasri a fost scăpat de furia fanilor lui Arsenal de către Chamakh
14.01.2013, 12:00Manchester City s-a impus prima dată după 37 de ani pe terenul lui Arsenal, iar trupa lui Wenger traversează cea mai neagră perioadă din 2005 şi până în prezent.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Spiritele s-au încins şi înaintea meciului, mai ales când suporterii au dat faţă în faţă cu doi foşti echipieri ai lui Arsenal - Samir Nasri şi Marouane Chamakh. Aceştia erau la intrarea în stadion şi urmau să vadă din tribune partida cu City.
Dacă lui Chamakh, împrumutat la West Ham, suporterii nu au ce să îi reproşeze, lucrurile stau total diferit în privinţa francezului. Nasri a plecat în august 2011 de pe Emirates, la rivala City, pentru 27,5 milioane de euro. Mutarea a fost considerată o mare trădare, iar suporterii l-au huiduit copios şi la meciul disputat la Londra în sezonul trecut.
Cei doi fotbalişti se plimbau duminică pe aleile care duc la arena lui Arsenal, iar câţiva fani s-au apropiat periculos de atacantul din Hexagon. I-au adresat injurii lui Nasri, iar unul dintre suporteri a vrut să îl atace.
Internaţionalul francez a avut noroc cu intervenţia lui Chamakh, cel care l-a îndepărtat pe fanul recalcitrant şi a reuşit astfel să îndepărteze pericolul.
Mai jos puteţi vedea video cu incidentul dinaintea partidei Arsenal - Manchester City:
Etichete: premier league , samir nasri , arsenal londra , arsenal manchester city 0-2 video , marouane chamakh , nasri chamakh
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...