VIDEO Pantilimon, imbatabil contra lui Chelsea! Românul a închis poarta lui Sunderland și partida s-a terminat 0-0
29.11.2014, 21:50Costel Pantilimon (27 de ani) pare că și-a câștigat locul de titular la Sunderland și sâmbătă seara a reușit o nouă partidă excelentă în poarta “Pisicilor Negre”, în meciul din etapa a 13-a a Premier League, cu Chelsea.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
S-a terminat 0-0 și el al doilea meci consecutiv pentru portarul român în care păstrează intactă tabela în dreptul echipei sale.
VIDEO CLICK AICI PENTRU A VEDEA INTERVENȚIILE LUI PANTILIMON
Pantilimon a avut contra lui Chelsea mai multe intervenții excelente, una dintre ele, în minutul 39, salvatoare. Atunci a respins cu piciorul șutul din apropiere trimis de Branislav Ivanovic. În minutul 48, românul a parat lovitura de cap a lui Cahill, după o centrare din corner a lui Willian.
În minutul 68 a respins excelent un șut de la distanță trimis de Matic, iar în minutul 79 l-a blocat pe Drogba. De asemenea, a avut o intervenție spectaculoasă la o reluare cu capul a ivorianului, aproape de final.
Pentru Pantilimon este a patra partidă ca titular în Premier League și Sunderland n-a pierdut cu el în poartă. O victorie, 3-1 pe terenul lui Crystal Palace, și trei remize, 1-1 cu Everton și 0-0 cu Leicester și Sunderland, rezultatele înregistrate în acest interval.
Cu Pantilimon în poartă, Sunderland a devenit prima echipă din acest sezon căreia Chelsea nu reușește să-i marcheze un gol! Impresionant.
ECHIPELE
Sunderland (4-1-4-1): Pantilimon - Vergini, O'Shea, Brown, Reveillere - Cattermole - A. Johnson, S. Larsson, Rodwell (62 Jordi Gomez), Wickham - S. Fletcher (72 Altidore). Antrenor: G. Poyet
Chelsea (4-2-3-1): Courtois - Ivanovic, G. Cahill, Terry, Azpilicueta - Fabregas, Matic - Willian (85 Schurrle), Oscar (76 Drogba), Hazard - Diego Costa (76 Remy). Antrenor: J. Mourinho
Etichete: costel pantilimon , pantilimon sunderland , sunderland chelsea 0-0 , pantilimon sunderland chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...