VIDEO Man. United - Norwich 4-0. "Diavolii" s-au dezlănțuit la debutul lui Giggs pe bancă
26.04.2014, 22:14Galezul Ryan Giggs și-a făcut debutul ca antrenor pe banca lui Manchester United, care a învins-o pe Norwich cu 4-0 pe teren propriu, în etapa a 35-a din Premier League. Golurile au fost marcate de Rooney (41 - pen. și 48) și Mata (63 și 73).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Numit interimar în locul lui David Moyes, Ryan Giggs s-a bucurat de o primă repriză excelentă, în care Rooney a marcat din penalty și apoi cu un șut plasat superb. Rezerva Mata a adăugat reușitele care o mențin pe United în lupta pentru un loc în Europa League. Pe Old Trafford, Giggs a respectat ceea ce a promis în conferința de la prezentarea sa.
El le-a garantat fanilor că vor vedea la United un fotbal jucat cu pasiune, în viteză, cu un tempo alert, în care jucătorii vor fi lăsați să-și folosească la maximum imaginația. Omul cu 962 de meciuri jucate la United a bifat o victorie entuziasmantă, iar scorul putea lua proporții dacă portarul Ruddy nu ar fi intervenit salvator la șuturile lui Danny Welbeck și Antonio Valencia. Pe final, Chicharito Hernandez a ratat din poziție de singur cu portarul, irosind astfel șansa golului 5.
În clasament, United se află la șase puncte în spatele lui Tottenham, echipa clasată pe locul 6.
Până la finalul sezonului, "diavolii roșii" vor mai juca împotriva lui Sunderland, Hull și Southampton. Echipa de start a lui Giggs: De Gea - Jones, Ferdinand, Vidic, Evra - Valencia, Carrick, Cleverley, Kagawa - Rooney, Welbeck. Au mai intrat Mata, Young și Chicharito.
VIDEO CLICK AICI PENTRU REZUMATUL PARTIDEI
Etichete: giggs , giggs united , manchester united norwich 4-0 video , man united norwich 4-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...