VIDEO EXCLUSIV Dan Petrescu explică de ce nu a mai semnat cu Nottingham Forest: ”M-au vrut repede!”
04.02.2015, 23:32Fostul antrenor al celor de la Al Arabi, Dan Petrescu (47 de ani), a explicat, într-un interviu pentru Digi Sport de ce nu a mai ajuns la Nottingham Forest, chiat dacă până și cei de la BBC anunțaseră drept iminentă mutarea.
Dan Petrescu spune chiar că a fost aproape de a-și lua bilete de avion spre Londra, dar afacerea a căzut în ultimul moment.
”Toată lumea știe că am avut ofertă de la Nottingham. Am avut o ofertă clară, dar condițiile din contract nu erau cele pe care mi le doream eu. Și cei de acolo nu au vrut să negocieze prea mult. M-au vrut repede, fără să discute și am zis că trebuie să vorbim. Până am vorbit noi, ei s-au decis și au numit un alt antrenor.
Să zicem că totul era făcut în proporție de 99%, la un moment dat era chiar să-mi iau bilet de avion să plec la Londra, dar n-a mai ieșit”, a spus Petrescu.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
”Bursucul” nu dezarmează și este optimist că va mai avea parte de oferte. Totuși spune că-și dorește tot o echipă de genul celei din Anglia.
”Cred că Nottingham este o echipă care mi se potrivește mie, adică era jos, la greu, cam așa am luat majoritatea echipelor gen Sportul, Urziceni, Kuban și Dinamo Moscova. Toate erau cu probleme foarte mari, stăteau foarte rău în clasament”, a mai spus antrenorul.
”Am plecat pentru că s-a băgat peste mine directorul sportiv să-mi facă echipa!”
Petrescu a explicat și de ce a plecat de la arabi. ”Când pleci de la o echipă și ești dat afară nu sunt lucrurile cele mai bune. N-am înțeles acea conducere. Rezultatele nu erau cum își doreau ei, dar nici lotul nu era așa de valoros, dovadă că după ce am plecat au urmat rezultate mult mai rele.
Plus că directorul sportiv voia să se bage peste mine la echipă. Voia să facă echipa, intra în cabină la pauză și îmi spunea ce să fac. Aceste lucruri m-au făcut să nu fiu fericit. L-am dat afară din cabină, nu i-a convenit și până la urmă a fost fatal”, a conchis Petrescu la Digi Sport.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: dan petrescu , digisport , oferte dan petrescu , dan petrescu nottingham , video declaratii dan petrescu nottingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...