VIDEO Chelsea a devenit campioană în Anglia, cu 3 etape rămase! Victorie pe placul lui Mourinho, cu 1-0
03.05.2015, 17:56UPDATE 19:18. Antrenorul lui Chelsea, Jose Mourinho, a declarat la final: "Toate titlurile sunt consecința muncii grele. Nu pot să spun care dintre trofee este mai important, dar acesta este ultimul obținut, deci a devenit cel mai important.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Cu siguranță mai vreau unul! Asta vom încerca să facem sezonul viitor. Eu sunt calm și mă bucur de succes. Să conduci clasamentul din prima zi, să pierzi două meciuri tot sezonul, să fii invincibil acasă, este ceva cu adevărat fantastic pentru grup".
VIDEO CLICK AICI PENTRU A VEDEA SĂRBĂTOAREA LUI CHELSEA
Chelsea a câștigat cu 1-0 partida cu Crystal Palace de pe teren propriu, din etapa a 35-a a campionatului englez, iar succesul le-a asigurat titlul londonezilor. Echipa lui Jose Mourinho s-a impus grație golului marcat de Eden Hazard, în minutul 45.
După o primă repriză dominată steril, Chelsea a deschis scorul în urma unui penalty obținut de Hazard, după un duel cu Mariappa (44). Tot belgianul a executat, dar a făcut-o slab și Speroni a respins. Doar până la același Hazard, care a pus fruntea și a marcat frumos din plonjon, reparându-și greșeala de la execuția inițială. Nimic nu a mai amenințat apoi victoria lui Chelsea.
Crystal Palace, antrenată de Alan Pardew, a încercat să pună presiune în partea a doua, dar londonezii s-au închis bine și au ținut de minge în momentele importante, scorul final fiind cel stabilit de golul lui Hazard, al 14-lea al campionatului. Crystal Palace este pe locul 12 în Anglia.
Cu 83 de puncte în 35 de etape, Chelsea nu mai poate fi ajunsă de Manchester City sau Arsenal, ambele având câte 67 de puncte, cu patru runde rămase de disputat. Este cel de-al 5-lea titlu cucerit de Chelsea în Premier League și primul după o pauză de 5 ani. Jose Mourinho a ajuns la 8 titluri în carieră, având 3 la activ pe banca formației de pe "Stamford Bridge" (cu FC Porto 2003, 2004; cu Chelsea 2005, 2006, 2015; cu Inter Milano 2009, 2010 şi cu Real Madrid 2012).
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
După victoria în fața lui Crystal Palace, obținută în fața a 41.500 de fani exuberanți, jucătorii lui Chelsea au declanșat fiesta pe gazon, iar Mourinho și-a felicitat pe rând elevii pentru triumful obținut. Golgheterul echipei în acest sezon este Diego Costa, cu 19 reușite.
ECHIPELE
Chelsea (4-2-3-1): Courtois - Ivanovic, G. Cahill, Terry, Azpilicueta - Fabregas, Matic - Cuadrado (46 Obi Mikel), Willian (85 Zouma), Hazard (90+2 Filipe Luis) - Drogba. Antrenor: Jose Mourinho
Crystal Palace (4-5-1): Speroni - Mariappa (60 M. Kelly), Dann, Delaney, Ward - Puncheon (71 Sanogo), McArthur, Mutch (61 G. Murray), Ledley, Zaha - Bolasie. Antrenor: Alan Pardew
VIDEO CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL PARTIDEI
Etichete: chelsea , eden hazard , hazard , chelsea crystal palace 1-0 video , mariappa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...