Variantă surpriză pe piața transferurilor. Diego Costa poate reveni la Chelsea: "Dacă problema lui era Conte..."
08.01.2019, 18:51Diego Costa, de la Atletico Madrid, ar putea fi subiectul unei reveniri surprinzătoare la Chelsea. Cel care a lansat ipoteza este Peter Crouch, atacantul lui Stoke City.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Diego Costa ar transforma complet Chelsea, redându-i norocul proverbial. Dacă ar fi după mine, aș băga mâna adânc în buzunar pentru a-l readuce e la Chelsea", a spus Crouch, care lucrează și ca analist pentru The Express, deși încă nu și-a încheiat cariera de jucător, evoluând la Stoke City.
Mutarea lui Costa este văzută drept una destul de surprinzătoare, având în vedere modul în care a părăsit Chelsea, deși a contribuit decisiv la câștigarea titlului. Este cunoscut conflictul pe care atacantul de 30 de ani l-a avut cu fostul antrenor al londonezilor, Antonio Conte, preferând să stea pe bancă o jumătate de sezon din această cauză.
"Dacă problema pe care o avea era Conte, iar el nu mai este acum aici, de ce să nu fie luat în calcul din nou? Clubul nu s-a purtat bine cu el. Știu că au fost probleme mari între el și Antonio Conte, dar chiar și așa, a părut că echipa n-a luptat pentru a-l păstra", a spus Crouch.
Diego Costa, alternativa pentru înlocuirea lui Morata
În plus, nici prestația lui Morata și nici cea a colegului său din atacul lui Chelsea, Giroud, nu se ridică încă la nivelul scontat, iar varianta Diego Costa ar putea fi una de luat în calcul având în vedere că atacantul spaniol cunoaște foarte bine echipa și campionatul. În 120 de meciuri oficiale pentru Chelsea (iulie 2014 - ianuarie 2018), Diego Costa a înscris 58 de goluri și a dat 24 de pase decisive.
"Costa este un atacant total, care a dat totul pe teren, Este puțin mai tânăr decât mine, dar în această meserie, înveți în permanență și îmi place să văd imagini cu el - și cu Kane - să-i văd cum se perfecționează. Unora nu le place stilul lui agresiv, dar când îl vezi jucănd, te convingi", a precizat Crouch.
Diego Costa, "repatriat" de la Chelsea la Atletico Madrid
În decembrie 2017, Atletico Madrid a plătit 66 de milioane de euro pentru repatrierea lui Diego Costa, pe care îl vânduse la Chelsea în iulie 2014 cu 40 de milioane de euro. De la transferul la Atletico Madrid, Diego Costa a avut ceva probleme de sănătate, iar asta s-a văzut clar în evoluţiile sale. A marcat doar 4 goluri pentru "los colchoneros", în 26 de meciuri, mult sub rata sa obişnuită.
În ultimul sezon pentru Chelsea, înainte de transfer, jucătorul de origine braziliană a fost unul dintre principalii artizani în cucerirea titlului. A marcat atunci de 20 de ori în 35 de partide.
În acest sezon, atacantul de 30 de ani nu a traversat o formă tocmai bună, mai ales din cauza unei accidentări. A marcat doar trei goluri în 15 meciuri oficiale pentru Atletico (toate ca titular). Costa Costa se află în recuperarea, după o operație la un deget de la picior.
Costa a mai evoluat pentru Atletico între 2010 şi 2014, perioadă în care a jucat 135 de meciuri şi a marcat 64 de goluri, în toate competiţiile, cucerind titlul, Cupa Spaniei şi două Supercupe ale Europei.
Etichete: atletico madrid , diego costa , transferuri chelsea , transfer diego costa , oferta diego costa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...