Variantă surpriză! Manuel Pellegrini ar putea ajunge la Chelsea, din vară
21.12.2015, 15:25Manuel Pellegrini ar putea deveni antrenorul lui Chelsea, începând cu sezonul viitor. Chilianul care o pregăteşte în prezent pe Manchester City ar fi fost deja contactat de conducerea londonezilor, susţine presa spaniolă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Plecarea lui Pep Guardiola de la Bayern Munchen, confirmată duminică de preşedintele bavarezilor, Karl-Heinz Rummenigge, poate fi începutul unor schimbări importante pe băncile cluburilor importante de pe continent.
Actualul antrenor al lui Bayern are mari şanse de a ajunge la Manchester City din vară, iar Pellegrini pare să se fi resemnat deja cu gândul că nu va mai continua alături de "cetăţeni". Cu toate acestea, sud-americanul nu ar sta foarte mult fără loc de muncă, pentru că Chelsea îl consideră omul potrivit pentru a-l înlocui la finalul sezonului pe interimarul Guus Hiddink, ajuns pe Stamford Bridge după demiterea lui Jose Mourinho.
Potrivit celor de la Mirror, Pellegrini este pe placul patronului Roman Abramovich şi al directorului tehnic Michael Emenalo. Cei doi cred că fostul antrenor de la Villarreal, Real Madrid şi Malaga poate gestiona cu calmul său un vestiar care stătea pe un butoi de pulbere în ultima parte a mandatului lui Mourinho.
Un alt atu al chilianului îl reprezintă faptul că Abramovich nu va fi nevoit să plătească celor de la City o clauză de reziliere, în cazul în care Guardiola va ajunge pe Etihad.
Manuel Pellegrini a reuşit dubla Premier League-Cupa Ligii, în primul său sezon în Anglia, dar rezultatele din Liga Campionilor nu i-au mulţumit până acum pe şefii lui Manchester City.
Etichete: chelsea , manchester city , premier league , manuel pellegrini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...