Van Gaal este convins că Man. United va reveni în fruntea PL: "Vom câştiga un titlu în următorii doi ani"
26.04.2015, 12:56Louis Van Gaal este încrezător că o va conduce pe Manchester United spre câştigarea titlului în Premier League, înainte de finalul contractului pe care îl are cu gruparea de pe Old Trafford.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Înţelegerea managerului olandez cu Manchester United este valabilă până în 2017, an în care tehnicianul de 63 de ani plănuieşte să se retragă. De altfel, Van Gaal şi-a desemnat deja succesorul, nominalizându-l pe Ryan Giggs.
Însă, până atunci, fostul antrenor de la Ajax, Barcelona sau Bayern Munchen îşi doreşte să obţină trofee pe banca "diavolilor", un obiectiv pe care îl consideră realizabil în perioada următoare.
"Am un contract de trei ani şi sunt sigur că voi câştiga un campionat sau un trofeu în această perioadă. Poate chiar anul viitor", a spus Van Gaal.
Fostul selecţioner al naţionalei Olandei, pe care a condus-o spre clasarea pe locul 3 la Cupa Mondială din Brazilia, nu a avut un prim sezon uşor în Anglia. Manchester United a fost eliminată devreme atât din Cupa Ligii, cât şi din Cupa Angliei, iar în Premier League, deşi ocupă un loc de UEFA Champions League, nu a reprezentat în niciun moment o ameninţarea reală pentru liderul Chelsea.
"Când am fost la alte echipe, deja câştigam trofee până acum. Filosofia noastră este să câştigăm trofee. Dar a trebuit să facem schimbări mari aici", a explicat olandezul motivele pentru care lucrurile nu au funcţinat aşa cum şi-a dorit.
Etichete: premier league , manchester united , louis van gaal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...