United pune pe masă 230 milioane de euro pentru doi super-jucători. Pogba va fi "sacrificat"
26.03.2018, 21:03Șefii de pe Old Trafford și-au pierdut răbdarea cu Paul Pogba, pe care au plătit 105 milioane de euro, o sumă record pentru ei. Conform presei britanice, mijlocașul readus de la Juventus în august 2016 e preocupat mai mult de imaginea sa decât de fotbal, iar diriguitorii de pe Old Trafford chiar i-u atras atenția în acest sens.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
A devenit clar și pentru Jose Mourinho că ar cam fi timpul să câștige măcar un trofeu în sezonul următor din moment ce în acesta, al doilea al portughezului pe banca "diavolilor", a mai rămas în joc doar Cupa Angliei, acolo unde echipa e calificată în semifinale, unde o va întâlni pe Tottenham.
În consecință, trupa lui Mourinho vrea să scape de Pogba cât mijlocașul francez încă își menține valoarea, pentru ca banii obținuți să poată fi folosiți în aducerea altor staruri. Șefii de pe Old Trafford vor începe cumpărăturile de la Real Madrid, acolo unde au pus ochii pe Raphael Varane și pe Toni Kroos.
Pentru fundașul francez, trupa lui Zidane cere 80 de milioane de euro. Varane, în vârstă de 24 de ani, e unul dintre preferații lui Mourinho încă de pe vremea când "Specialul" antrena echipa blanco.
Omul care face tot jocul lui Real la mijlocul terenului e Toni Kroos. Campion mondial cu Germania, jucătorul de 28 de ani e ca un adevărat metronom, foarte rar greșind pase, iar Mourinho apreciază inteligența sa în joc.
Problema e însă prețul, madrilenii cerând aproape 115 milioane de euro. Dacă negocierile pentru cei doi vor eșua, planul de rezervă al lui Mourinho îi cuprinde pe Marquinhos și Marco Verratti, de la PSG.
United mai are o problemă, care se numește Luke Shaw. Fundașul stânga a fost umilit în fața colegilor de antrenorul Jose Mourinho, iar în aceste condiții, acesta se gândește să plece. În locul lui, britanicii iau în considerare aducerea lui Alex Sandro, de la Juventus.
În ceea ce-l privește pe Pogba, francezul e unul dintre oamenii pe care Zidane îi apreciază, însă ținta Realului, din lotul lui United, e portarul David De Gea. Dacă discuțiile cu Real Madrid vor eșua, "diavolii" ar putea să-l folosească pe Pogba ca monedă de schimb pentru Verrati și Marquinhos, de la PSG.
În total, pentru perioada de transferuri din această vară, Mourinho va avea pe mână o sumă de 230 de milioane de euro, bani care îi includ și pe cei din posibila vânzare a lui Pogba.
În acest sezon, Paul Pogba a jucat în 27 (19 în campionat) de meciuri oficiale și a marcat 3 goluri (toate în campionat).
Etichete: real madrid , manchester united , mourinho , zidane , manchester , varane , de gea , verratti , kroos , marquinhos , pogba , pogba manchester , pogba probleme , varane dorit , kroos dorit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...