Un tânăr star de la AS Roma, pe lista lui Mourinho la Manchester United. A făcut senzație în derby-ul cu Lazio
16.11.2018, 19:08Jose Mourinho și-a făcut o listă de achiziții pentru pauza de iarnă, însă până acum, șefii lui Manchester United nu i-au dat niciun răspuns. Englezii se gândesc și la buget, așa că "The Special One" trebuie să se adapteze condițiilor și a pus ochii pe noul puști-minune de la AS Roma, Lorenzo Pellegrini.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Potrivit Calciomercato, mijlocașul central în vârstă de 22 de ani are o clauză de reziliere de "doar" 30 de milioane de euro, iar prestațiile sale din acest sezon nu au fost trecute cu vederea. Puștiul a reușit o execuție de zile mari chiar în derby-ul cu Lazio. Italianul a intrat pe teren în minutul 36, în locul lui Pastore, accidentat, însă interesant este că golul pe care l-a marcat în ultimul minut al primei reprize seamănă izbitor cu două reușite ale celui pe care l-a substituit, cu călcâiul.
Lorenzo Pellegrini s-a născut chiar la Roma, unde și-a și început cariera. După un sezon 2014-2015, în care a jucat într-un singur meci, a fost împrumutat la Sassuolo în iunie 2015, pentru doi ani. În iunie 2017, Roma a activat clauza de răscumpărare, în valoare de 10 milioane de euro, iar Pellegrini a semnat pe 5 ani.
De când a revenit la echipa din capitala Italiei, Pellegrimi a jucat în 50 de meciuri oficiale (37 ca titular) și a marcat 5 goluri.
Mijlocașul are și 8 selecții pentru naționala mare a Italiei, după ce a mai trecut pe la selecționatele Under 19, Under 20 și Under 21.
Propunerile lui Mourinho, lăsate în "stand-by" de șefii de la Manchester United
"The Special One" insistă cu aducerea unui fundaș central, iar pe lista de dorințe se află Milan Skriniar (23 de ani, Inter), Alessio Romagnoli (23 de ani, MIlan) sau Nikola Milenkovic (21 de ani, Fiorentina). Toți sunt tineri, iar din acest punct de vedere, portughezul s-a gândit că propunerile ar fi binevenite și pentru club în ceea ce privește investiția pe termen lung, aceștia putând fi vânduți ulterior pe sume mai mari.
Cu toate acestea, conducerea i-a închis din nou ușa în nas, așa cum a făcut-o și în vară. Atunci, Mourinho dorea neapărat unul dintre fundașii Jerome Boateng (30 de ani, Bayern), Harry Maguire (25 de ani, Leicester), Yerry Mina (24 de ani, Everton) sau Toby Alderweireld (29 de ani, Tottenham), însă niciunul dintre aceste transferuri nu s-a realizat.
Etichete: jose mourinho , manchester united , lorenzo pellegrini , transferuri mourinho , pellegrini manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...