Un portar care a fost aproape de Real Madrid ar putea fi înlocuitorul lui Courtois la Chelsea
07.08.2018, 16:36Thibaut Courtois forţează transferul la Real Madrid, astfel că oficialii lui Chelsea îşi iau măsuri de precauţie, pentru a nu fi prinşi nepregătiţi, în cazul în care belgianul nu va fi convins să rămână pe Stamford Bridge.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, Sky Sports susţine că londonezii sunt interesaţi de portarul lui Athletic Bilbao, Kepa Arrizabalaga, cel care a fost aproape de un transfer la Real Madrid în iarnă, înainte de a-şi prelungi contractul cu bascii.
Când a semnat noua înţelegere, goalkeeperului de 23 de ani i-a fost fixată o clauză de reziliere de 80 de milioane de euro, un preţ care îi sperie chiar şi pe londonezi. În aceste condiţii, atenţia acestora se îndreaptă către Jack Butland (25 de ani), retrogradat cu Stoke City la finalul sezonului trecut.
Cu toate acestea, Butland continuă să aibă o cotă foarte bună, iar transferul său ar costa-o pe Chelsea în jur de 35 de milioane de euro, o sumă oricum mare, dar mai accesibilă decât cea care ar trebui plătită în schimbul lui Kepa.
Există şi informaţii potrivit cărora, în cazul plecării lui Courtois, care insistă să fie lăsat să revină în Spania, Chelsea va face un sacrificiu şi va achita clauza de reziliere a lui Jan Oblak, de la Atletico Madrid (100 de milioane de euro).
Etichete: chelsea , premier league , real madrid , courtois , courtois real madrid , kepa arrizabalaga , kepa chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...