Un fost portar de la Manchester United îl acuză pe Alex Ferguson că i-a distrus cariera
15.10.2012, 10:03După 6 sezoane petrecute la Manchester United, portarul polonez Tomasz Kuszczack a plecat la formația Brighton & Hove Albion, care activează în liga secundă din Anglia.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Folosit în doar 26 de meciuri în cei șase ani petrecuți pe Old Traford, goalkeeper-ul a scăpat în sfârșit de postul de eternă rezervă și consideră că a avut foarte mult de suferit pentru că a ales să joace pentru un club atât de galonat.
Ajuns la 30 de ani, Kuszczack îl acuză pe managerul Alex Ferguson că i-a stopat ascensiunea în carieră și i-a barat orice posibilitate de a pleca la altă echipă.
„În ultimul an și jumătate am avut șansa să plec la mai multe formații bune din Europa. Acolo aș fi avut posibilitatea să joc, am cerut clubului să mă lase să plec, însă Alex Ferguson nu a vrut să mă lase. Îmi spunea mereu că vrea 5 milioane de lire pentru mine. Cum să ceri o asemenea sumă dacă nici nu m-ai folosit aproape deloc în ultimii ani?” a replicat tăios portarul polonez.
Kuszczack a venit și cu un exemplu ca să-și susțină cauza: „Shay Given mai avea contract cu Manchester City pentru încă 3 sezoane, dar clubul s-a gândit și la viitorul lui și l-a lăsat să plece pentru două milioane de lire la Aston Villa. Eu mai aveam contract un an și vroiau 5 milioane, asta mi se pare rea-voință.”
Cu toate acestea, goalkeeper-ul lui Brighton a primit în sfârșit și o veste bună: va fi titular în poarta reprezentativei Poloniei în partida din preliminariile Campionatului Mondial, pe care naționala sa o va juca împotriva Angliei. Kuszczack a rămas cea mai bună variantă în urma accidentarilor ambilor portari de la Arsenal, Lukasz Fabianski și Wojciech Szczesny.
Etichete: manchester city , manchester united , arsenal , aston villa , shay given , polonia - anglia , kuszczack , brighton , preliminarii cupa mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...