Un fan al lui Everton a ajuns la spital după ce s-a bucurat la un gol al favoriților. Ce i s-a întâmplat acolo?
14.08.2018, 20:09Everton a început noul sezon din Premier League cu o remiză pe terenul lui Wolverhampton, 2-2. Ambele goluri ale "caramelelor" au fost marcate de noul transfer al celor de la Everton, Richarlison, care a devenit repede eroul suporterilor.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
De bucurie, unul dintre aceștia s-a ales cu cotul stâng dislocat, după ce a gesticulat fericit în tribune. Neil Harrison, pe numele său, în vârstă de 26 de ani, a ținut să-și facă povestea cunoscută, postând-o pe rețelele de socializare, alături de cuvintele: "Uite ce mi-ai făcut, Richarlison!"
Această postare a ajuns și la urechile brazilianului, care s-a gândit să-i facă un cadou fanului. A mers la spital îmbrăcat în echipamentul de joc și i-a adus lui Harrison un tricou, dându-i și un autograf chiar pe ghipsul de la mână.
Mijlocașul brazilian nu se află însă la primul gest de acest fel. Imediat după dubla cu Wolverhampton, jucătorul de 21 de ani i-a oferit tricoul în care a marcat primele sale goluri pentru Everton unui fan de 9 ani, care a izbucnit în plâns.
Richarlison a ajuns în Premier League în vara trecută, la Watford, după transferul de la Fluminense. După numai o stagiune în care a jucat în 38 de meciuri și a marcat de 5 ori, sud-americanul a fost achiziționat de Everton pentru 56 de milioane de euro, devenind al doilea jucător ca preț de transfer din istoria "caramelelor", după Gylfi Sigurdsson.
În plus, investiția pare să dea roade, după ce Richarlison a devenit primul jucător al lui Everton care marchează o "dublă" la debutul său, după Jo, care reușea aceeași performanță în 2009.
Richarlison a ieșit accidentat în minutul 86 al meciului cu Wolverhampton, însă s-a antrenat astăzi și sunt șanse mari să fie titular cu Southampton.
Etichete: premier league , everton , transferuri everton , richarlison , richarlison everton , richarlison transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...