Un alt star al lui Monaco e aproape de plecare. Ofertă uriașă făcută de Liverpool: 80 de milioane € + Origi
29.08.2017, 14:31După Kylian Mbappe, AS Monaco este foarte aproape să se despartă și de Thomas Lemar în aceste ultime zile de mercato. Dorit de Arsenal la începutul acestei veri, jucătorul de 21 de ani are mari șanse să ajungă la Liverpool, după ce cormoranii au făcut, conform L'Equipe o ofertă uriașă - 80 de milioane de euro + un jucător.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce, inițial, s-au oferit dispuși să plătească 72 de milioane de euro, plus alte opt ca bonusuri, englezii au revenit acum cu această nouă propunere. Clubul din Merseyside oferă direct 80 de milioane de euro (50 ar urma să fie plătiți acum, iar restul de 30, vara viitoare), iar, pe lângă suma de bani, vrea să îl cedeze în Principat și pe Divock Origi (22 de ani), sub formă de împrumut.
Pus pe lista de transferuri de Liverpool, atacantul belgian a mai fost dorit în această vară de Tottenham Hotspur.
În cazul în care oferta pentru Lemar va fi acceptată de Monaco, francezul va deveni cel mai scump jucător din istoria lui Liverpool, urmând să-l depășească pe Naby Keita la acest capitol. Pentru jucătorul din Guineea al lui RB Leipzig, ”The Reds” au plătit 48 de milioane de euro, însă acesta va ajunge pe Anfield abia vara viitoare.
Cotat la 24 de milioane de euro, conform transfermakrt.de, Thomas Lemar mai are trei ani de contract cu Monaco. În acest sezon, el a fost integralist în toate cele patru etape de până acum din Ligue 1 și a reușit două pase decisive.
Monegascii i-au găsit deja înlocuitor lui Lemar. Potrivit jurnalistului italian Gianluca di Marzio, aceștia s-au înțeles cu Lazio pentru transferul senegalezului Keita Balde (22 de ani), în schimbul căruia vor plăti 30 de milioane de euro, plus alte bonusuri.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: liverpool , as monaco , 80 de milioane de euro , divock origi , thomas lemar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...