Trei pe un loc pentru postul lui Conte, după ce Tottenham a fost eliminată din Champions League
articol scris de Digi Sport09.03.2023, 13:17
Antonio Conte (53 de ani) pare să aibă zilele numărate la Tottenham Hotspur, după ce formația engleză a fost eliminată din UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pochettino, Tuchel și Glasner sunt între favoriții pentru înlocuirea lui Antonio Conte, după ce Tottenham a fost eliminată din Champions League
Echipa londoneză a pierdut duelul din optimile de finală ale celei mai importante competiții de pe Bătrânul Continent, scor 0-1 la general, contra celor de la AC Milan.
Antonio Conte a fost foarte dezamăgit la finalul partidei și a anunțat că este gata să plece. Contractul italianului cu Tottenham expiră la finalul acestui sezon, însă ultimele rezultate i-ar putea determina pe șefii „albilor” să îl demită pe italian mult mai repede.
- Antrenorul în vârstă de 53 de ani a semnat cu englezii în luna noiembrie a anului 2021 și a strâns până acum 74 de partide la cârma echipei (40 de victorii, 11 remize și 23 de eșecuri).
În Premier League, Spurs ocupă poziția a patra, loc care asigură calificarea în sezonul următor de UEFA Champions League, însă Liverpool, Newcastle și Fulham „le suflă în ceafă” londonezilor. Dacă șefii celor de la Tottenham s-ar decide în acest moment să îl demită pe Antonio Conte, sunt vehiculați trei antrenori importanți care așteaptă un apel de la președintele Daniel Levy.
Cine este Mauricio Pochettino, unul dintre favoriții să-i ia locul lui Conte la Tottenham
Primul pe listă este Mauricio Pochettino, antrenorul care a fost foarte aproape de un succes senzațional alături de Spurs. În 2019, Tottenham a pierdut finala UEFA Champions League contra rivalilor de la Liverpool, scor 0-2.
După ce a plecat din Anglia în noiembrie 2019, demis, tehnicianul argentinian a semnat în ianuarie 2021 cu PSG. După 84 de meciuri, Pochettino a fost dat afară în iulie 2022 de către șeicii de pe Parc de Princes și de atunci este liber de contract.
După plecarea acestuia, Jose Mourinho, Nuno Espirito Santo și Conte nu au reușit să ofere aceleși nivel de consistență, iar o întoarcere „acasă” ar putea oferi o ascensiune necesară atât pentru fani, dar și pentru jucători.
Cine este Thomas Tuchel, aflat între favoriți pentru a-l înlocui pe Conte la Tottenham
Un alt nume greu pe listă este Thomas Tuchel. Tehnicianul german este șomer din luna septembrie a anului trecut când a fost dat afară de Chelsea, după un început slab de campionat.
Alături de „albaștri”, neamțul a reușit să câștige Liga Campionilor, într-o finală cu Manchester City, dar și Supercupa Europei.
Înainte de a ajunge la Chelsea, Tuchel s-a bucurat de un succes similar la PSG. Tehnicianul i-a dus pe parizieni într-o finală de Champions League, în timp ce a câștigat două titluri consecutive din Ligue 1. Mai mult, antrenorul a impresionat și la Borussia Dortmund, acolo unde a creat o echipă de temut în Bundesliga.
Cine este Oliver Glasner, aflat între favoriți pentru a-l înlocui pe Conte la Tottenham
A treia opțiune pentru șefii lui Tottenham ar fi Oliver Glasner, tehnicianul care a făcut din Eintracht Frankfurt o forță a Europei.
Neamțul a ajuns în 2021 la Frankfurt, după doi ani excelenți la Wolfsburg. Alături de Eintracht, Glasner a reușit să câștige Europa League.
Spurs ar putea vedea în Glasner o opțiune atractivă, mai ales datorită faptului că angajamentul său urmează să expire în 2024, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să plătească o clauză de reziliere uriașă pentru a-și asigura serviciile acestuia.
Rezumat video Tottenham - AC Milan 0-0
Galerie Foto
Etichete: conte , mauricio pochettino , thomas tuchel , oliver glasner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...