Tottenham şi-a vândut un stoper în aceeaşi zi în care Steaua l-a blocat pe Chiricheş
01.08.2013, 17:45Tottenham şi-a vândut ieri unul din cei patru fundaşi centrali din lot. Steven Caulker (21 de ani, foto) a fost cumpărat de nou promovata Cardiff City, cu 9,15 milioane de euro. Spurs rămâne, astfel, cu trei fundaşi centrali de meserie: căpitanul Michael Dawson, francezul Younes Kaboul şi belgianul Jan Vertonghen.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Totuşi, titular incontestabil în sezonul trecut din Premier League, Vertonghen s-a accidentat într-un amical cu Sunderland, disputat la Hong Kong, săptămâna trecută, fiind indisponibil pentru 5-6 săptămâni.
Londonezii au renunţat la unul din cei patru stoperi din lot chiar în ziua în care MM Stoica anunţa, în direct la Fanatik Show, la Digi Sport, că Gigi Becali a decis că Vlad Chiricheş nu mai e de vânzare cel puţin până în iarnă şi că stoperul de 23 de ani nu va pleca, oricum, la Tottenham, indiferent de oferta primită. Cu toate acestea, Giovanni Becali, impresarul jucătorului, susţine că transferul nu e întru totul compromis.
"Din partea noastră nu a căzut nimic. Tottenham a trimis o ofertă, care este oferta pe care Steaua o dorea. Acum Steaua trebuie să dea un răspuns. Din punctul de vedere al jucătorului, nu e nicio problemă, ne-am pus de acord. Oamenii sunt dispuşi să-l lase să joace returul cu Dinamo Tbilisi şi imediat după meci să vină să facă vizita medicală. Dar au nevoie de un răspuns la hârtia pe care au trimis-o, ca să nu mai aibă alte surprize. Actele se pot face mai târziu, peste o săptămână sau două, dar au nevoie de un răspuns", a precizat agentul fotbalistului.
Gigi Becali îi "stricase ploile" vărului său, când a auzit că Tottenham a dat ultimatum Stelei pentru un răspuns în privinţa lui Chiricheş.
"Există într-adevăr o ofertă pentru Chiricheş de 8 milioane de euro. Este cea mai mare ofertă primită vreodată în fotbalul românesc. Gigi, doar pentru că a văzut o declaraţie, poate a lui Giovanni, nici nu ştiu a cui a fost, m-a sunat şi mi-a zis: Poate Tottenham să vină oricând, cu orice ofertă, Gigi Becali mă numesc eu şi Chiricheş nu mai e de vânzare. Nu sunt sclavul nimănui. Eu am meci important în Champions League şi Tottenham nu poate să aştepte o zi? Ei, să nu aştepte", a dezvăluit managerul Stelei cum a decurs discuţia cu patronul Gigi Becali.
Etichete: transfer , tottenham , chiriches , tottenham hotspur , fundas central , vertonghen , dawson , mutare , cardiff city , steven caulker , kaboul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...