The Guardian a dezvăluit ce se ascunde în spatele ultimelor declarații ale lui Mourinho
16.10.2017, 19:35Jose Mourinho a declarat zilele trecute că nu crede că își va încheia cariera de antrenor la Manchester United și a vorbit în termeni laudativi de Paris Saint-Germain, lăsând de înțeles că și-ar dori ca într-o zi să ajungă la clubul din capitala Franței.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
The Guardian speculează însă că portughezul nu caută neapărat să plece de pe Old Trafford, ci vrea să obțină mai mulți bani de la ”diavoli”. Chiar dacă în prezent are un salariu anual de 15 milioane de lire sterline (aproximativ 17 milioane de euro), ”The Special One” vrea neapărat o mărire, după rezultatele obținute de United sub comanda sa.
În primul său sezon la Manchester, Mourinho a obținut trei trofee, Community Shield (Supercupa Angliei), EFL Cup (Cupa Ligii) și Europa League (cea care i-a asigurat și calificarea în Champions League). În actualul sezon, echipa sa a început impecabil, cu șase victorii și două egaluri în primele opt etape din Premier League.
De asemenea, United a câștigat toate meciurile și din celelalte competiții, Liga Campionilor și Cupa Ligii Angliei.
În plus, Mourinho consideră, potrivit englezilor, că a contribuit din plin la reconstruirea echipei după ”era Louis van Gaal”, prin transferurile lui Zlatan Ibrahimovic, Romelu Lukaku, Paul Pogba, Eric Bailly și Henrikh Mkhtaryan.
În finalul respectivului articol, cei de la The Guardian amintesc că Jose Mourinho a fost dorit de PSG înainte ca francezii să-l numească pe Unai Emery. Atunci însă, portughezul a ales să meargă la Manchester United, club cu care, probabil, era înțeles de mai mult timp.
”E ceva fantastic! Fiul meu, care trăiește la Londra, s-a dus la Paris pentru a vedea un meci al lui Paris Saint-Germain, nu s-a dus la Manchester. E fantastic”, a fost declarația făcută de Mourinho despre parizieni.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: jose mourinho , manchester united , salariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...