Steven Gerrard se desparte de Liverpool după 26 de ani şi aproape 700 de meciuri. N-a luat niciun titlu
02.01.2015, 09:33Steven Gerrard va anunţa astăzi că îşi va încheia la finalul sezonului colaborarea cu Liverpool, una care durează de 26 de ani. Căpitanul "cormoranilor" a ajuns la club la vârsta de opt ani, dar a refuzat să îşi prelungească înţelegerea scadentă la finalul stagiunii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Totuşi, Stevie G. le-a dat asigurări celor din club şi fanilor că nu va urma exemplul lui Frank Lampard, care a plecat de la Chelsea la Manchester City şi că următoarea sa echipă nu va fi o rivală din Premier League. Destinaţia englezului este, mai mult ca sigur, LA Galaxy, echipă care l-a avut sub contract timp de cinci ani pe David Beckham.
Conform presei din Anglia, relaţiile dintre jucătorul de 34 de ani şi managerul Brendan Rodgers nu au fost cele mai bune în ultimele luni, dar mijlocaşul insistă că decizia este cea mai bună pentru sfârşitul carierei sale.
Gerrard va pleca de la Liverpool după 695 de partide disputate, fără să fi câştigat trofeul său favorit, titlul din Premier League, dar el este cel care a condus echipa spre titlul UEFA Champions League din 2005, după finala dramatică, cu Milan, de la Istanbul.
2014 a fost anul în care "optarul" s-a retras şi de la echipa naţională, la finalul Campionatului Mondial din 2014, unul la care Anglia nu a reuşit nicio victorie.
Etichete: steven gerrard , gerrard liverpool , gerrard retragere , gerrard la galaxy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...