Stadionul lui Tottenham a fost vandalizat. Paguba provocată este de sute de mii de euro
articol scris de Digi Sport14.10.2023, 20:33
Stadionul lui Tottenham a fost vandalizat chiar la începutul pauzei competiționale provocată de echipele naționale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Stationul Tottenham Hotspurs a fost inaugurat în 2019 și a costat aproape 1,4 miliarde de euro. Pagubele sunt semnificative și se ridică la câteva sute de mii de euro. Gazonul a avut cel mai mult de suferit.
O persoană a fost arestată pentru că a vandalizat stadionul lui Tottenham
Clubul londonez a anunțat că o persoană a fost arestată la scurt timp de la acest incident. Oamenii legii au găsit asupra suspectului și droguri. Totuși, nu există probe că vandalizarea arenei este legată de războiul din Israel. Este important de precizat că Tottenham are strânse legături cu comunitatea de evrei din Londra.
- Citește și: Reacția lui Harry Kane, după ce Tottenham a devenit ”revelația” startului de sezon în Premier League
„Putem confirma că o persoană a fost arestată pentru un prejudiciu penal în urma unui incident petrecut luni seară. Nu există niciun indiciu că acest incident este legat de antisemitism.”, se precizează în comunicatul emis de Spurs.
Tottenham a avut la dispoziție câteva zile să pună la punct stadionul
Tottenham va juca următorul meci pe teren propriu împotriva celor de la Fulham, pe 23 octombrie. Până la meciul formației lui
Ange Postecoglou din Premier League, arena va găzdui duminică meciul dintre Baltimore Ravens și Tennessee Titans din Liga Națională de Fotbal American.
Arena are o capacitate de 63.000 și este cel mai mare stadion al unui club din Anglia. De asemenea, Tottenham Hotspurs este al doilea cel mai mare stadion ca mărime din Anglia, după Old Trafford al lui Manchester United, potrivit Talksport.
Etichete: tottenham , vandalizat , stadion tottenham , pagube
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...